Dacă scaunul social-democratului Marius Budăi de ministru al Muncii și Solidarității Sociale se clatină serios din cauza acuzațiilor de agresiune sexuală care i se aduc, liberalii botoșăneni au reușit să își propulseze un reprezentant în funcția de secretar de stat.
Astăzi, printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă, Eduard Mititelu a fost numit pe postul menționat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID).
Fostul consilier al ex-primarului Cătălin Flutur ocupa din luna septembrie a anului trecut funcția de subsecretar de stat, fiind promovat în cea de secretar de stat doar cu o zi înainte de vizita la Botoșani a ministrului Digitalizării, Sebastian Burduja.
”Este un privilegiu uriaș, dar și o mare responsabilitate să-mi asum această funcție, care-mi oferă oportunitatea de a continua proiectele de digitalizare a României, la care am lucrat alături de domnul ministru Sebastian Burduja și colegii din #MCID, în ultimele luni. Pentru a ne atinge obiectivele, dar mai ales pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor cetățenilor, ne-am angajat în cel mai amplu efort de digitalizare din istoria țării. Întreg procesul a solicitat, și o va face în continuare, atenția și energiile tuturor persoanelor și instituțiilor implicate în acest proiect de o amploare deosebită. Dar trebuie să păstrăm cursul!”
Eduard Mititelu, secretar de stat MCID.
Acesta a mulțumit organizației județene PNL Botoșani și președintelui său, deputatul Costel Șoptică, pentru încrederea și susținerea oferite, precum și ministrului Sebastian Burduja, ”care mi-a asigurat întreaga încredere și susținere încă din prima zi a numirii în funcția de subsecretar de stat”.
PNL Botoșani îl mai are în Guvern pe Gheorghe Sorescu, subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Cum se tratează venele varicoase
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024