Guvernul României a adoptat marți seară Ordonanța de Urgență privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale.
Măsurile incluse în ordonanța de urgență adoptată de Guvern au în vedere soluții pentru reducerea cheltuielilor la nivelul administrației publice, precum și de descentralizare pentru autoritățile publice locale și sustenabilitate financiară a acestora, susține Guvernul într-un comunicat de presă.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei OUG, numărul maxim al posturilor corespunzător fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, stabilit pentru anul 2025 și luând în considerare populația comunicată de Institutul Național de Statistică la 1 ianuarie 2024, se reduce cu 30%.
Reducerea cu 30% a numărului de posturi nu trebuie să conducă la depășirea unui procent mai mare de 20% aplicat posturilor ocupate.
Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului/al consiliului județean, precum şi instituțiile publice locale înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative se realizează până cel târziu la data de 1 iulie 2026. Alternativ și temporar, în anul 2026, se pot diminua cheltuielile salariale pentru posturile ce ar trebui desființate. În acest caz, în anul 2027 se vor reduce posturile.
Începând cu intrarea în vigoare a OUG, numărul total de posturi din instituțiile prefectului se reduce cu 25%.
Reorganizarea se finalizează până cel târziu la data de 1 iulie 2026. Reducerea cheltuielilor de personal cu 10% centralizat pe ordonator principal de credite nu se aplică instituțiilor prefectului.
REFORMĂ anunțată și la Prefectura Botoșani, prefectul ar urma să renunțe la un consilier
Se reduc cu 10%, față de cheltuielile de personal înregistrate în anul 2025, cheltuielile de personal, care nu includ tranșele aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești definitive având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială scadente în acest an, din cadrul Guvernului, ministerelor, altor organe de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului și a ministerelor, instituțiilor aflate în subordinea, coordonarea, respectiv sub autoritatea ministerelor și a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, din autoritățile administrative autonome.
Fac excepție cheltuielile de personal aferente unităților și instituțiilor din învățământul de stat, spitalelor publice, serviciilor publice de ambulanță și a centrelor medicale de diagnostic și tratament ambulatoriu, a cheltuielilor de personal aferente instituțiilor publice din domeniul culturii aflate în subordinea sau coordonarea autorităților administrației publice centrale precum și a cheltuielilor de personal aferente instituțiilor publice din familia ocupațională „Apărare, ordine publică și securitate națională”.
Reducerea calculată se împarte la 12 și se înmulțește cu numărul lunilor pentru care se implementează măsura. Cheltuielile de personal supuse reducerii nu includ tranșele aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești definitive având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială scadente în acest an.
Măsurile de reducere a cheltuielilor de personal se aprobă și se aplică până la data de 1 iulie 2026, iar implementarea pentru atingerea obiectivelor privind reducerea cheltuielilor de personal se face în intervalul 1 iulie - 31 decembrie 2026.