Daniela Apostolache, în vârstă de 56 de ani, a aplicat pentru peste 200 de locuri de muncă de la concedierea sa din septembrie anul trecut, de la un furnizor de servicii financiare unde conducea departamentul de „consumer experience”. A fost chemată la un singur interviu, fără a primi o ofertă concretă, ceea ce i-a amplificat îngrijorările financiare.
Săptămâna trecută, Daniela a decis să-și vândă apartamentul de 3 camere pentru a se muta într-unul mai mic, cu două camere. Deși indemnizația de concediere a ajutat, banii se epuizează rapid. „Mă tem doar să nu mă îmbolnăvesc- asta mi-ar mai lipsi acum”, a declarat ea, recunoscând că este încă șocată de situație. Viața sa profesională pare să se fi încheiat după 32 de ani de muncă. „Mă simt ca un semi-pensionar la vârsta mea”, a adăugat Daniela.
În România, durata medie a vieții profesionale este de puțin peste 32 de ani, conform datelor Eurostat. Astfel, România ocupă ultimul loc în UE la acest capitol, deși în anul 2000 se număra printre țările cu cea mai lungă durată a vieții profesionale.
Între 2015 și 2024, durata așteptată a vieții active a crescut în toate țările UE, cu excepția României, potrivit Biroului de Statistică al UE. Patru țări au înregistrat creșteri de 4 sau mai mulți ani: Malta (5,2 ani), Ungaria (4,8 ani), Estonia și Irlanda (ambele cu 4,4 ani).
În contrast, Spania, Suedia, Letonia și Austria au înregistrat o durată așteptată a vieții active relativ stabilă, cu creșteri egale sau mai mici de 2 ani.
România a fost singura țară care a înregistrat un declin – de 0,1 ani.
Participare scăzută a femeilor pe piața muncii: România și Italia înregistrează printre cele mai scăzute rate de participare a femeilor la forța de muncă. Acest lucru limitează numărul mediu de ani lucrați, deoarece femeile din aceste țări părăsesc frecvent piața muncii mai devreme din motive legate de îngrijirea copiilor, obligații familiale sau factori culturali. De exemplu, în 2023, se estima că femeile din Italia vor lucra doar 28,3 ani, iar cele din România doar 28,5 ani, comparativ cu peste 41 de ani în țări precum Suedia sau Țările de Jos.
Pensionări timpurii și pensii speciale: În România, pensionările anticipate prin scheme de pensii speciale (pentru anumite profesii, uneori chiar de la 50-55 de ani) au contribuit la scăderea duratei medii a vieții active. Și în Italia au existat diverse opțiuni pentru retragere anticipată, precum și utilizarea extinsă a pensiilor de dizabilitate sau a altor forme non-standard, ceea ce reduce suplimentar anii lucrați în medie.
Șomaj ridicat în rândul tinerilor și intrare întârziată pe piața muncii: În ambele țări, tinerii petrec adesea mai mulți ani șomeri sau în afara forței de muncă după absolvirea studiilor, fie din cauza dificultăților în găsirea unui loc de muncă stabil, fie pentru că accesează un job mai târziu (uneori la 20 și chiar 30 de ani). În Italia, de exemplu, este comun ca absolvenții universitari să obțină un loc de muncă stabil destul de târziu.
Muncă informală și nedeclarată: Mai ales în România, dar și în anumite regiuni ale Italiei, munca nedeclarată („la negru”) este mai des întâlnită. Deoarece statisticile oficiale se bazează pe participarea declarată la piața muncii, anii lucrați „la negru” nu sunt contabilizați, ceea ce scade media duratei vieții active oficiale.
Factori demografici și de sănătate: Speranța de viață mai scăzută, în special în rândul bărbaților din România, și ratele mai mari de dizabilitate în rândul adulților de vârstă activă, înseamnă că o parte din populație părăsește forța de muncă mai devreme din motive de sănătate, comparativ cu țări nordice mai prospere.
Sursa https://www.hotnews.ro
