Restructurări anunţate şi la Mavromati

 

Valul de disponibilizări nu ocoleşte nici Spitalul Judeţean Mavromati care, va trebui să renunţe la jumătate din personalul TESA pînă la data de 15 august a acestui an. Decizia a fost luată asemenea instituţiilor subordonate Ministerului Muncii în şedinţa de Guvern care s-a întrunit pe data de 7 iulie, printr-o hotărîre dată de Executiv. Astfel, din cei 64 de salariaţi care lucrează la birouri, vor mai rămîne probabil după 15 august un număr de 23 de angajaţi. „Am primit un normativ de la Ministerul Sănătăţii în care se spune cît personal TESA trebuie să rămînă la un spital cu un anumit număr de paturi. Potrivit acestuia, jumătate din acest personal din spital ar trebui să plece. Din cei 64 de angajaţi de la TESA vor rămîne 23. Momentan nu a venit decît un normativ strict pentru TESA”, a declarat Cornel Enache, managerul Spitalului Judeţean Mavromati. Şeful acestei instituţii medicale a mai afirmat că, deocamdată nu ştie care vor fi criteriile prin care vor fi selectaţi salariaţii care vor părăsi sistemul, sau a celor care vor rămîne. Un nou val de restructurări ar putea avea loc de la începutul anului viitor cînd practic se va reveni la nivelul salariilor de pînă la data de 1 iulie 2010 şi cînd, pentru a echilibra bugetul la cheltuieli de personal, va trebui să se renunţe la circa 260-300 de angajaţi.


Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

SuperLiga: Programul etapei a 22-a

Redacția Botoșăneanul

Dec 05, 2025