Reportaj
Viața fantastică a botoșăneanului născut într-un palat: Crescut de soldați, și-a adus acasă o prințesă și toată viața a trăit într-o poveste – FOTO & VIDEO

Pe 6 august împlinește 83 de ani. Este printre ultimii actori din Generația de Aur a teatrului botoșănean. Un destin care bate orice scenariu, o viață ca un spectacol, un actor care ne oferă o lecție de viață: dincolo de orice personaj de pe scenă există o poveste.

Povestea începe în anii 30 ai secolului trecut. Doi țărani erau strămutați din ținutul lor bucovinean până pe moșia Callimachi din Stânceștii Botoșanilor. Aici se găsea una dintre cele mai elegante și luxoase reședințe princiare din Moldova, despre care se dusese vestea.

 

Familia Callimachi, de la Stâncești, dăduse Principatelor Române patru domnitori şi un mitropolit. S-a vorbit mult în epocă de serbările de la Palat, de frumusețea cuceritoare a locului, de prințesele elegante și educate ale boierilor Callimachi sau de prinții bine ancorați în înalta societate.

 

Despre castelul de proporții impozante de la Stâncești, N. D. Ion ne spune că era construit ”într-un splendid stil gotic”, iar de la un membru princiar aflăm că „terasa și fereștile clădirii dădeau spre pădurea de la Stâncești, codrul lui Eminescu, a cărui locuință țărănească de la Ipotești era vecină cu a noastră”.

 

O bijuterie arhitecturală care, ca atâtea altele, nu mai există astăzi. Comuniștii au ras din temelii clădirea.

 

(Palatul Callimachi)

 

Aici, la palatul lui Callimachi, era forfotă mare la început de secol XX. Grădinari aduși din Italia, negustori din toată Europa prezentau  cele mai râvnite mărfuri, oameni destoinici din întreaga Moldovă erau chemați să își dovedească iscusința.

 

Din Bucovina au fost aduși la Stâncești soții Brumă. El priceput la animale,  ea cameristă pentru domnițele palatului. Aveau două copile, iar la scurtă vreme, chiar la curtea palatului, avea să vină pe lume și prâslea familiei.

 

 

S-a născut la zi mare

 

Nașterea lui Alexandru Brumă a fost una de poveste. Așa cum avea să îi fie întreaga viață, cu înălțimi și neguri, cu prinți, căpcăuni și zmei, cu prințesa pe care a iubit-o ”până la adânci bătrâneți”. Când a prins a înțelege lumea, Prâslea a pornit în căutarea merelor de aur. Nu a avut noroc la comori nemuncite, dar a câștigat ceva mult mai de preț: aplauzele și dragostea copiilor.

 

Viața lui Nenea Bică, așa cum îl știu toți de mai bine de jumătate de secol de teatru, ar putea fi ea însăși subiectul unui spectacol.

 

S-a născut într-o zi mare a anului 1937. Pe 6 august, când creștinătatea prăznuiește Schimbarea la față. Băiatul este creștinat în capela familiei Callimachi. I s-a spus că a fost botezat de prințul Callimachi. Miluță Dumitriu, directorul școlii din Stâncești (ctitorită de Callimachi) și soția lui, Sofia Dumitriu, l-au ținut în brațe la Sfântul Botez.  Pe ”cheltuiala” prințului.

 

(Alexandru Brumă)

 

”Mama mea și tatăl meu erau bucovineni. Înainte de a începe Al Doilea Război Mondial, Prințul de la Stâncești avea nevoie de un om gospodar. A fost prin Bucovina și a auzit de tata. Și a spus: vrei să vii la mine? Ai toate cheile. A venit tata și a avut grijă de vite, oi, porci… tot. Mama era un fel de cameristă, slujnică la Palat. Mai aveau două fete înaintea mea”.

 

Alexandru Brumă vorbește într-un molcom hâtru. Chipul se adună cuminte în jurul ochilor pătrunzători, străjuiți de sprâncenele ce par agățate de fruntea luminoasă. De departe, Nenea Bică se bălăngăne într-un fel aparte. E mersul omului liber, și totuși închis într-un timp căruia nu îi mai aparține.

 

Vorbește mult și glumește și mai mult. Nu face niciun rol, nu studiază niciun personaj. Cu toate acestea, asiști la un spectacol în care omul din fața ta te trage fără să simți. Fără pauze și fără aplauze.

 

Copilăria lui Alexandru Brumă a însemnat război, tranșee, moartea ambilor părinți într-o singură săptămână, educație la regiment, viață la preventoriu. Cu toate acestea, Nenea Bică își spune povestea cu detașare. Fără patimă, fără ură, chiar fără urme de durere. Și ca spectacolul să fie la înălțime, din când în când, sparge spovedania cu un oftat de cuvinte: Mă, a fost frumos, tare frumos a fost!

 

Era copilul de la palat și memoria lui Nenea Bică păstrează flash-uri de lumină în care apare chipul drag al părinților.

 

”Mama mă purta cu cizme roșii. Dar eu vedeam copiii, care se dădeau pe gheață, că aveau opinci. Și am venit la tata și am spus, dacă nu îmi faci opincuțe…  Și am plâns… A stat tata o noapte și mi-a făcut opincuțe din piele de porc. Vai, ce bucuros eram! Cine mai era ca mine?”.

 

A venit războiul și tata a plecat pe front, iar el a devenit copil de trupă.

 

”Învățam cu un plutonier major lunile, anul, zilele, învățam că 2 și cu 2 fac 4…. Fiecare copil de trupă era repartizat la o meserie. Am fost pe rând la croitorie, mă puneau să întorc hainele, aveau vată murdară, trebuia să le curăț, le întorceam și făceam altele bune. Apoi la cizmărie, cu încălțămintea vai de capul ei. Puneam în apă să se moaie, le întindeam, le desfăceam… Nu mi-a plăcut. M-am dus la armurărie. Acolo m-au învățat să desfac armele nemțești. Asta se întâmpla la Botoșani, la școlile normale, unde era Fabrica Textila și Spitalul de Recuperare. Era Academia Militară acolo”.

 

Râde și astăzi când își amintește câtă ciocolată a mâncat din mâna nemților.

 

”Armată ca a nemților nu a existat. Bărbieriți, civilizați, atâta ciocolată am mâncat! Mă plimbam cu boierul Goilav cu mașina, și lor le plăcea de mine că eram blond”.

 

 

 

Bombardamente, tifos, moarte

 

Sfârșitul războiului aducea cu el un taifun parcă mai mare decât războiul însuși: venirea rușilor, în aprilie 1944. Nu a fost în refugiu. A rămas la Palat, alături de mama și de surori. Veneau oameni din toată Bucovina, lucrau la porumb, la fasole, pentru a avea ce mânca. Însă multe grozăvenii a trăit după venirea rușilor.

 

”Ca armata rusă nu am văzut mizerie. Răi. Erau și unii, săracii, care plângeau pentru copii, pentru soțiile lăsate acasă. Dar alții… Iar rusoaicele! Așa de rele, ferească Dumnezeu. Italienii erau cam ca nemții. Dar rușii înjurau, scoteau oamenii să facă tranșee. La noi în curte s-au pus tunuri care trăgeau în oraș. M-au luat să car lădițe cu cartușe pentru mitraliere. Atunci se parașutau mulți, plus că se parașutau pixuri, stilouri. Le desfăceai și făceau POC.  Te omorau. Rușii făceau asta.

 

Deși nu împlinise nici 7 ani, ține minte bombardamentul din 8 aprilie 1944, când, la o zi de intrarea rușilor în Botoșani, nemții au distrus mare parte din oraș.

 

”Doamne, cum veneau avioanele… Vai, ce prăpăd era! Dar eu eram mic, nu pricepeam multe, încă strigam Avion cu motor…!”.

 

Sfârșitul anului a fost unul care avea să îi schimbe destinul. Tatăl a venit din război și, la scurt timp, s-a îmbolnăvit de tifos. A fost dus la spital, dar soția lui nu a vrut să îl lase singur.

 

”Tata a venit din război, fiindcă a stat sub pământ nu știu câte zile. Acasă s-a îmbolnăvit de tifos. Mama a spus că merge cu el, a avut grijă de el. S-a molipsit și a murit mama întâi. Apoi tata, la câteva zile unul după altul. Mama pe 27 decembrie 1944, tata pe 2 ianuarie 1945”.

 

A rămas orfan și s-a dus, din nou, copil de trupă.

 

”Era 1947-1948. Copiii de trupă au fost duși la Roman. Acolo eram la fanfară, la toboșari. Era fericit. Mă ducea la școală. Eiii, ce frumos era. Și a venit Paștile. Și atunci colonelul Răileanu, comandantul Regimentului 5 Artilerie Roman, a spus, prin Ordin al Ministrului, toți ofițerii superiori să ia câte un copil acasă, să facă Paștile. Și pe mine m-a luat colonelul Răileanu. Avea acasă ordonanțe, a vrut să mă înfieze. I-a scris surorii mai mari o carte poștală cu ștampila Regelui Mihai. Sora mea nu a fost de acord”.

 

 

Lumea se transforma. Comuniștii luau totul sub  stăpânire.

 

”Au venit, săracii! Au venit comuniștii călare, și pe cal și pe… Evreii erau la putere. E adevărat că orașul Botoșani l-au ridicat evreii. Erau civilizați, învățați, meseriași buni. Frizeri, cizmari, croitori, făceau butoaie, tot știau. Am învățat foarte multe de la ei”

 

Comunismul a adus-o, însă, și pe Ana Pauker.

 

”Nu mi-a plăcut deloc de Ana Pauker. Ea părea o femeie bună, dar nu era. Ardea la maxim. Făcuse ceva școală prin Rusia. Era în Comitetul Central, a doua după Gheorghiu Dej. Învățam tot Comitetul Central din 47-48, ne ascultau dacă îl știm”…

 

 

Fuga acasă și… la preventoriu în rochie

 

A fugit de la Roman. S-a oprit la sora de la Botoșani, să simtă dragostea unei familii, să își ostoiască dorul de ai lui. Dar sora lui nu avea cu ce să îl hrănească. Nici măcar de îmbrăcat, în afara unei… rochii. Așa, în rochia surorii mai mari, Alexandru, copilul de trupă fugit de la Regiment, a ajuns la preventoriu.

 

”Sora mea nu avea cu ce să mă îmbrace, mi-a dat o rochie și în rochie m-au dus la preventoriul de copii. Eu am plâns ca prostul… Și așa s-a dus viața mea”.

 

La 14 ani a mers la școala medie tehnică feroviară Brașov. Peste doi ani, în 1953, l-au trimis la Slatina, la o școală de tractoriști. A stat acolo 6 luni și a luat calificativul ”foarte bun”.

 

”Șef de brigadă, așa ne-a dat diplomă, și m-a repartizat la Roznov. Nu aveam mamă, nu aveam tată… M-am dus la Roznov. Ne-am dat jos din tren, am luat-o pe jos. Oamenii ziceau: căutați SMT-ul? Am ajuns dimineață pe la 5, tractoriștii dormeau în paie. Nu rămân, m-am speriat eu. Un șef de acolo a spus: nu vreți să rămâneți, mergeți la director și spuneți că tușiți. Așa am făcut”.

 

A venit acasă, la Botoșani.

 

 

Între timp învățase mersul lucrurilor. A mers direct la ușa partidului.

 

”La partid era Ghetler, portar. Mă cunoștea, că părinții lui lucraseră la tata. El era mai ceva ca prim-secretarul acolo. A ridicat telefonul, a spus: am doi băieți calificați. M-am angajat la fabrica de confecții, lăcătuș de întreținere. Am stat vreo două luni”.

 

După experiența de lăcătuș la fabrica de confecții, a primit scrisoare pentru repartizare, de la forțele de muncă.

 

”Să mă prezint la uzinele metalurgice Cugir. Fabrică de armament. Am plecat. La Cugir, lângă Alba Iulia. În Cugir lucrau cred că 20.000 de oameni. Erau două fabrici acolo: fabrica de ouă și fabrica de găini. Acolo se făcea armamentul, dincolo bombele. Bombele se făceau în munte, intrai în uzină în munte. M-au primit, mi-au dat bani, repartiție la bloc, cantină. Am lucrat acolo”.

 

 

De la bombe la scenă

 

La Cugir încep a se deschide cărările către artă. Mai întâi la Alba Iulia, apoi la Petroșani.

 

”Știam să cânt la muzicuță, făceam și brigadă artistică. M-au trimis la școală la Alba Iulia, pentru îndrumător cultural. Eu eram foarte tânăr, nu împlinisem 20 de ani. Mi se părea de râs totul atunci. Aurel Gheorghiu era un actor care nu se împăcase cu regimul și l-au retrogradat… în om de serviciu la teatrul din Valea Jiului. El se îmbrăca în frac, cu mănuși albe,  lua mătura și ieșea când venea inspecția…  El era instructor la Casa de Cultură din Alba Iulia, unde făceam noi cursuri”.

 

Acolo a cunoscut-o pe Sanda, cea care avea să îi fie alături aproape șase decenii.

 

”M-au chemat să spun poezii. Am spus: aceștia nu sunt serioși! Dar acolo am cunoscut-o pe Sanda, ea era la canto. De acolo am plecat la Școala Populară de Artă din Petroșani. Am dat examen, știam de acum despre ce e vorba cu actoria”.

 

Petroșaniul a fost o adevărată școală de teatru. Acolo a prins Nenea Bică tainele textelor, acolo a înțeles magia cuvintelor, tot acolo a știut că este făcut pentru teatru.

 

A lucrat cu legendarul regizor Sică Alexandrescu, dar și cu Val Mugur (regizor, tatăl marelui regizor de mai târziu Vlad Mugur), cu Wilke Adalbert (artist plastic, scenograf).

 

 

Întoarcerea la Botoșani, trăsura cu dragoste

 

Se apropia de 20 de ani când, din nou, a trebuit să ia o decizie importantă. De data aceasta cu inima. Pe Sanda o chemau au ei acasă, la Alba Iulia. A plâns cu lacrimi fierbinți și a impresionat-o.

 

”Eu am plâns și ea de milă a rămas. Și ne-am iubit 56 de ani. Viață de om”.

 

Peste alți doi ani a decis împreună cu Sanda să vină la Botoșani. I-a povestit despre orașul lui Eminescu, despre abia înființatul Teatru Eminescu, despre micul Teatru de Păpuși.

 

”I-am spus Sandei: hai la Botoșani, să vezi ce frumos e! Era prin 58. M-am dat jos din gară, am luat o birjă și am mers cu Sanda, i-am arătat orașul. I-a plăcut”.

 

 

Viața ca un teatru

 

S-a angajat mai întâi la Teatrul Eminescu, unde a jucat în trei spectacole. În 1959 se mută la Teatrul Vasilache, la chemarea lui Teodor Brădescu.

 

O echipă de actori alături de care a rămas vreme de aproape 40 de ani.

 

Pentru a înțelege atmosfera din teatrul de păpuși, dar mai ales seriozitate cu care actorii își practicau meseria, e de ajuns să citim astăzi revista Teatrul. În numărul din ianuarie 1984, revista consemnează succesul spectacolului ”Aventurile unei vrăjitoare”, în regia lui Liviu Steciuc, jucat de Teatrul de păpuși din Botoșani nu doar la sediul din oraș moldav, ci și la București.

 

”Piesa se dovedește o alegorie, care vorbește despre fapta bună. Dar vorbește într-un limbaj metaforic, spiritual și fermecător. Din această conlucrare – a actorilor cu regizorul Liviu Steciuc și scenograful Simo Eniko – a rezultat o demonstrație păpușărească de virtuozitate și ținută artistică”, scrie Sanda Diaconescu.

 

 

”Se realizează  perfectă omogenitate, deși mijloacele artistice folosite și chiar metodele de animație sunt diverse. Atât păpușile pe mână, cât și măștile manevrate printr-o tijă sunt mânuite admirabil. Animația ia forme dintre cele mai surprinzătoare: umbrela rămâne suspendată în aer, în timp ce posesorul ei pleacă mai departe, măturile vehicule de bază ale vrăjitoarelor, sunt propulsate de forțe nevăzute. (…) Și nu greșim dacă afirmăm că, prin această producție, teatrul botoșănean izbutește să e reafirme”, încheie Sanda Diaconescu cronica din revista ”Teatrul”.

 

Cronica din revista de specialitate îi amintește și pe ”talentații păpușari botoșăneni Gabriela Nistorică, Sergiu Grigore, Alexandru Brumă, Veta Grigoruță, Maria Matei și Iuliu Bocoș”.

 

Ochii lui Nenea Bică se fac mici, ca și cum privirile s-ar întoarce în timp. Este singurul care mai trăiește dintre cei enumerați.

 

Veta Grigoruță, spune astăzi actorul era ”o fată foarte frumoasă. Talentată”.

 

Gabriela Nistorică, ”actriță extraordinară. Actriță mare, mare. Cuminte și deșteaptă”.

 

Tache Dobrescu ”era un om de zahăr. Un om de teatru, puteai să discuți cu el orice, și politică și nepolitică. A fost director și scenograf la noi. Foarte bun. Nea Tache ținea foarte mult la mine, pentru că eram drept”.

 

Iuliu Bocoș. He-heei, Iuliu Bocoș. Și colțul gurii se strecoară într-o amintire care nu s-a stins. ”Un băiat bun, un actor talentat. A venit și el de la Petroșani, prin transfer, odată cu Brădescu. Au venit mulți actori de la Petroșani, când a luat ființă Teatrul Eminescu. Era un domn. Îmi plăcea de el, îmi plăcea și de soția lui. Pe Alice, fiica lor, am ținut-o în brațe, am fost prieteni foarte bun. Când am auzit că a murit Iuliu Bocoș a căzut cerul pe mine. Am fost la ei în acea zi, am venit acasă și imediat Maricica a dat telefon că a murit Iuliu. Trebuia să se opereze, nu a mai apucat să meargă. Durere mare! Eram foarte buni prieteni, era un fel de frate pentru mine. Mulți s-au dus…”.

 

Își amintește Nenea Bică și de Max Weber. ”Era un domn. Pe stradă umbla lume foarte multă, el trecea și scotea pălăria la orice doamnă, la orice actriță. Domn mare. A luptat pentru teatrul de păpuși, pe care l-a înființat, mai ales că soția lui, Viorica Weber, era actriță la noi”.

 

Vreme trece, vreme vine, pare să spună ultima tăcere din întâlnirea cu Nenea Bică. Un actor la fel de strălucitor astăzi ca și acum 40 de ani.

 

 

Epilog

 

Ce lipsește astăzi în teatru, Nenea Bică?

”Un suflu!”

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Anii 80 nu ajung la Botoșani nici în... 2020: cum să faci un concert retro cu 10.000 de oameni din toată țara și încasări de 2 milioane – VIDEO & GALERIE FOTO
Peste 10.000 de români, majoritatea clujeni, dar și directori și oameni de afaceri din Botoșani, s-au întors în anii 80, preţ de o seară, ajutaţi de o Sabrina ilegal de  sexy pentru cei 51 de ani ai săi, un gentleman de la Modern Talking, un Milli Vanilli în mare formă, un Ottawan plin de energie și un Silent Circle ca la prima tinerețe.
„Italianul”, băiatul nimănui și al tuturor, înmormântat de Primărie și de câteva persoane cu suflet bun, condus pe ultimul drum de sărmani – GALERIE FOTO & VIDEO
Băiatul care purta haine femeiești și făcea pe oricine să zâmbească avea nume de sfânt. Botoșănenii îl știau după poreclă, italianul de pe Bulevardul Mihai Eminescu, însă numele lui real era Constantin Vîrlan. Povestea lui o știu puțini oameni, care l-au cunoscut îndeaproape și au avut grijă de el, pe vremea în care trăia. S-au preocupat ca acest băiat al străzii să fie îngropat creștinește, așa cum merită fiecare persoană din lumea asta.
FOTOREPORTAJ pe secția cea mai sensibilă de la Mavromati, bebeluși născuți cât o sticlă – GALERIE FOTO
Sunt extrem de mici, gingași și necesită o atenție deosebită din partea cadrelor medicale de pe Secția de Neonatologie. Sunt ei, bebelușii prematuri, ținuți în incubator și câteva luni în șir.
ACASĂ la Leon Dănăilă: Copiii de la ţară trebuie să vadă că nu trebuie să ai antecedente foarte elevate ca să ajungi în Academie - FOTO&VIDEO
Academicianul speră ca modelul său să inspire, să dea speranţă copiilor şi părinţilor care trec pragul casei sale din Darabani.
Un botoșănean a mutat o casă din Bucovina în Botoșani și a făcut un colț de rai pe care-l pune la dispoziție GRATUITGALERIE FOTO & VIDEO
Gheorghe Iavorenciuc, sensibilul incurabil care s-a regăsit mai degrabă printre iubitorii de frumos, decât în politică. A ieșit din viața publică și a rămas în umbră lucrând la visul lui care i-a devenit realitate după trei ani de muncă.
REPORTAJ: Casa de copii cu piscină - distracție în apă, dar și camping cu cortul – GALERIE FOTO
Ideea a pornit de la o străfulgerare de moment: ce ar fi dacă…? A prins contur și după câteva telefoane s-a concretizat în poate unul dintre cele mai frumoase cadouri ce putea fi făcut unor copii speciali. Fetele de la Centrul Prietenia din municipiul Botoșani au din această vară o piscină în curte în care se distrează și se răcoresc în zilele caniculare.
O zi în MAȘINA Poliției pentru un civil! MISIUNE de patrulare în orașul liniștit, cu miros de tutun, de la furt la apel pentru geamuri sparte la mașină – GALERIE FOTO VIDEO
Majoritatea oamenilor dezvoltă aproape involuntar o atitudine ostilă când văd uniforma albastră a polițiștilor. În trafic cu precădere, pentru că în alte situații oamenii legii sunt percepuți drept salvatori. Sunt cei sunați întotdeauna atunci când ceva merge rău.
REPORTAJ în bucătăria unde se gătesc TONE de ciorbe pentru sute de botoșăneni– GALERIE FOTO
În timp ce unii gătesc doar în familie, există și persoane care o fac în cantități industriale. Iar cei care se hrănesc din aceste bucate sunt de ordinul sutelor.
Jumătate de viață în rulotă - omul care aduce bâlciul de 50 de ani: De la o mașină de vată de zahăr la un parc de distracții de calibru
George avea vreo 16 ani când în Brăila, oraș în care se mutase tatăl său grec, venise circul Kratel din Cehia. A fost vrăjit de lumea magică a acrobaților și animalelor dresate că nu a mai vrut să plece de acolo și s-a angajat. Era extrem de pasionat, dar probabil că nu a bănuit vreodată că din mintea și mâinile sale va ieși un parc de distracții care va marca Botoșaniul și o bună parte a României.
Loading...
Noaptea de Înviere în camera de gardă cu fel și fel de bolnavi: FĂRĂ ouă roșii si cu Lumină adusă uneori chiar de pacienți
Sărbătorile Pascale înseamnă pentru mulți dintre noi timp petrecut cu familia, mers la Înviere,  ciocnit ouă roșii. În schimb, pentru personalul din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), sărbătorile sunt o perioadă dificilă și asta pentru că sute de persoane ajung la spital din varii motive, unele mai întemeiate, altele ilare.
REPORTAJ: Femeile (ne)observate din spitale care sunt cel mai aproape de bolnavi: Una a fost luată acasă de-un pacient
Nu de puține ori dăm importanța cuvenită doar medicilor sau asistenților și uităm de unele persoane care zilnic au grijă de pacienți chiar dacă în mod diferit, muncesc din greu și poate nu se bucură de aprecierea celorlalți. Astăzi, este despre ele, infirmierele de la Spitalul Județean Mavromati.
Zeci de sri lankezi aduși la Botoșani de un om de afaceri italian: Le-a dat loc de muncă, casă și masă, dar și câte un nume românesc – FOTO & VIDEO
Sri Lanka. O privire rapidă pe Wikipedia, pentru că numele sună cunoscut, dar detaliile lipsesc. Este o țară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian cu capitala în Colombo. Țara are o populație de aproximativ 21 de milioane de locuitori. 44 dintre sri lankezi au ajuns tocmai la Botoșani, la 10.000 de kilometri distanță de casă aduși, într-un paradox dulce-amărui, de un italian. Iar de aici, începe farmecul acestui articol.
REPORTAJ: Ambulanța a ajuns bătaia de joc a unora: Medici chemați să salveze saci de gunoi, agresați sau confundați cu taximetriștii: Veniți și vi-l luați că e mort
Botoșănenii, fie că sunt bolnavi sau nu, sună cu încredere la 112. Vorbim despre o încredere dusă uneori la extrem. Și astfel, din nefericire, medicii botoșăneni se confruntă cu tot mai multe afecțiuni închipuite ale pacienților.
IATĂ mâinile unui copil din Botoșani! POVESTEA puștiului care la 11 ani culege urzici pentru a-și ajuta mama și frații orfani de tată - GALERIE FOTO
Unii copii își doresc cel mai nou telefon apărut pe piață, alții nici măcar nu știu cum arată. Unii copii muncesc pentru a se întreține, alții nici nu știu ce înseamnă asta. Sunt copii și copii, unii mai fericiți decât alții, ”cu sau fără copilărie”.
Loading...
REPORTAJ în comuna păzită de cadrele MAI de cel mai feroce dușman invizibil: oamenii stau treji noaptea, animalele băgate în „groapa comună” – FOTO&VIDEO
Comuna „maternitate” de unde a pornit primul focar de pestă porcină africană din județul Botoșani este în continuare sub asediu. Cei care o apără sunt vizibili de la depărtare, dușmanul este însă unul nevăzut, sperie localnicii, fie că vorbim despre pădurile cu copaci anemici sau propriile cotețe unde oamenii și-au crescut porcii.
CÂT de mult te schimbă pușcăria: de la trafic de persoane, la quilling și lecții pentru adolescenți – REPORTAJ din Penitenciarul Botoșani – GALERIE FOTO
Penitenciarul Botoșani este locul unde se descoperă multe talente, abilități, aptitudini. Da, desigur, este și un loc al oamenilor răi, dar care se pot transforma în ființe umane altruiste, conștiente de ceea ce au făcut în trecut… sau nu. Astăzi am ales să ne concentrăm pe partea pozitivă a poveștii despre tot ce înseamnă detenție.
Eminescu? – „Nu știm cine a fost…” REPORTAJ în orașul poetului nepereche „uitat” de tinerii botoșăneni
15 ianuarie 2019 - Ziua Culturii Naționale, dar și ziua în care se împlinesc 169 de ani de la nașterea la Botoşani a poetului nepereche, Mihai Eminescu. Poate pare surprinzător, dar există botoșăneni și mai cu seamă tineri care habar nu au cine a fost Mihai Eminescu.
Lacrimi, îmbrățișări lungi, dar și încurajări, căci STRĂINĂTATEA îi așteaptă: Sute de botoșăneni pleacă spre alte țări după sărbători – GALERIE FOTO
Orașul nostru rămâne din ce în ce mai gol și trist. Sute de botoșăneni au plecat spre Italia, Germania sau Anglia după sărbători, pentru a-și croi un trai mai bun. În fiecare an, luna ianuarie este cea mai tristă pentru botoșănenii care sunt nevoiți să se despartă de casă pentru a-și relua activitatea la locul de muncă, care din păcate, este la mii de kilometri de cei dragi.
REPORTAJ dinăuntrul durerii: Drama pacienților de la Mavromati loviți de cea mai grea boală - Forța trebuie să vină din tine
Dimineața zilei de 21 noiembrie 2018, Secția de Oncologie a Spitalului Județean Mavromati... O liniște apăsătoare domnește pe holuri și în saloane. Pentru cei mai mulți dintre pacienți este liniștea dinaintea furtunii. În timp ce un bărbat tocmai și-a dat sfârșitul în salon, alți zeci de pacienți se luptă cu o boală nemiloasă – cancerul. 
Liceul „din provincie” care a făcut 500.000 de euro în trei ani: Trebuie să supravieţuim, dacă nu facem ceva, în câţiva ani noi dispărem - GALERIE FOTO
Veste mare pentru liceul din cel mai sudic orăşel al judeţului: proiectul „Optimizarea instruirii practice în context european” depus în cadrul Programului Erasmus Plus a fost admis la finanţare.
Frumos scris! Chapeau! Parcă-l și vezi pe nea Bică! Sănătate lui nea Bică-pozitivul, care mereu "era fericit. Mă ducea la școală. Eiii, ce frumos era!".Momente plăcute...
9 august 2020, 15:06
astratex.ro
Sondaj
Cu cine votați la alegerile parlamentare?
Partidul Mișcarea Populară
Partidul Național Liberal
Partidul Pro România
Partidul Social Democrat
Uniunea Salvați România
Altul
Declaraţia zilei
„V-as putea da răspunsul PSD-ului care spune că instituția lor nu rezolvă asemenea cereri acum nici nu știu ce să înțeleg. Nu au înțeles că este vorba despre un protocol sau nu înțeleg ce înseamnă o cerere că noi în ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
27 noiembrie 2020
EUR
Euro
4.8735 lei
USD
Dolarul SUA
4.0875 lei
CHF
Francul elveţian
4.5081 lei
GBP
Lira sterlină
5.4471 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9287 lei
XAU
Gramul de aur
237.6576 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2376 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3462 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0148 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1463 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1862 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6549 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-4.2 o C
Dorohoi
-4.0 o C
Bucecea
-4.5 o C
Darabani
-2.8 o C
Saveni
-4.2 o C
Ştefăneşti
-0.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.