Lucrări de peste 10 milioane lei vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an în comuna Mihai Eminescu, fiind împărţite pe trei mari şantiere.
Toate aceste proiecte ce au obținut finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală derulat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice îi vizează direct pe cetățenii din comunitate care vor avea un grad mai ridicat de trai.
„Noi avem trei şantiere pe care le vom închide anul acesta prin finalizarea lucrărilor la timp, toate trei cu finanţare prin Ordonanţa 28, cu fonduri guvernamentale”, a declarat Aneta Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, soţia deputatului Verginel Gireadă, fost primar trei legislaturi.
Astfel, în acest an va fi finalizat proiectul de extindere a reţelei de apă şi canalizare în Stânceşti şi Manoleşti, proiecte de 3,6 milioane lei, respectiv 4,6 milioane lei, şi recepţia lucrărilor de asfaltare a DC 62 de la intersecţia cu drumul naţional Botoşani-Dorohoi până la intersecţia cu drumul care duce la Lacul cu nuferi şi care au avut o valoare de 3,2 milioane lei.
„Cel mai greu şantier a fost cel de extindere a canalizării în Manoleşti şi Stânceşti, dar finalizăm la timp lucrarea”, a completat Aneta Gireadă.
Primărița din comuna Mihai Eminescu se află la cel de-al doilea mandat după ce a fost reconfirmată în funcție la alegerile din luna iunie a acestui an. (Evenimentul Regional al Moldovei)
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024