Proiectul prin care vor fi trași acești bani se află în prezent în evaluare la Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Est.
Primarul Cătălin Flutur a reușit să resusciteze proiectul Teatrului Mihai Eminescu și să readucă fondurile europene necesare atât pentru partea de reabilitare cât și pentru cea de consolidare a clădirii.
„Proiectul este declarat eligibil și este în perioada de precontractare la ADR Nord – Est. Ei fac evaluarea. Va fi un proiect de contract de finanțare care va fi semnat în momentul în cate termină evaluarea. Important că este trecut ca proiect eligibil pe lista proiectelor eligibile. Este în evaluare, se mai cer documente”,
Cătălin Fetcu, director Direcția de Dezvoltare Primăria Botoșani
La momentul în care va fi semnat al doilea contract de finanțare, nu se știe dacă finanțatorul impune o nouă licitație sau constructorul rămâne același.
„Deocamdată este un contract valabil. Este adevărat că este suspendat dar este un contract valabil nu unul reziliat. O să vedem, o să discutăm cu ei, dar să avem înainte finanțarea”,
Cătălin Fetcu, director Direcția de Dezvoltare Primăria Botoșani
Suma inițială aprobată pentru Teatrul Mihai Eminescu a fost de 5 milioane de euro însă șansele ca acest prag să fie ridicat la 7 milioane de euro sunt considerabile.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gabriela Erdic
Apr 29, 2024