Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), alături de instituții publice și private din întreaga țară, marchează și în acest an Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112 și aniversarea a 22 de ani de la operaționalizarea Sistemului de urgență 112 în România, prin iluminarea în roșu a unor clădiri emblematice din București și din alte orașe ale țării.
În seara de 11 februarie 2026, peste 140 de clădiri ale administrației publice centrale și locale, inclusiv turnul de comunicații al STS, alături de instituții de cultură și obiective turistice, vor fi iluminate în culoarea roșie, simbol al Serviciului de urgență 112.
Ajuns la a 5-a ediție, evenimentul a devenit deja o tradiție, fiind organizat an de an, cu o participare tot mai numeroasă din partea instituțiilor și organizațiilor care s-au alăturat acestui demers și au contribuit constant la transmiterea mesajului de responsabilitate civică privind utilizarea numărului unic de urgență 112.
Cetățenii României au demonstrat, în anul 2025, cel mai ridicat nivel de responsabilitate în apelarea numărului unic 112 de la înființarea acestuia, contribuind semnificativ la buna funcționare a serviciului de urgență și la salvarea de vieți prin alertarea rapidă și eficientă a echipajelor specializate.
Serviciul de Telecomunicații Speciale mulțumește tuturor instituțiilor și partenerilor din București și din țară care, an de an, se implică în acest demers și susțin promovarea utilizării responsabile a numărului de urgență 112.
La Botoșani vor fi iluminate Primăria municipiului Botoșani și Palatul Administrativ.