Acasă > Stiri Botosani > Prefectura Suceava, precizări oficiale după informațiile cu presupusul obiect căzut în timpul alertei aerienei  

Prefectura Suceava, precizări oficiale după informațiile cu presupusul obiect căzut în timpul alertei aerienei  

Prefectura Suceava

Punct de vedere transmis de Prefectura Suceava după alerta aeriană. 

 

Instituția Prefectului - Județul Suceava informează cetățenii cu privire la informațiile apărute în mediul online referitoare la presupusa prăbușire a unui obiect neidentificat în zona municipiului Suceava, în direcția localității Stroiești.

În urma verificărilor efectuate, informația privind producerea unui astfel de incident nu se confirmă.

 

Totodată, precizăm că, până la acest moment, la numărul unic de urgență 112 nu a fost înregistrat niciun apel care să semnaleze producerea unui asemenea eveniment în zona indicată.

Instituția Prefectului - Județul Suceava recomandă cetățenilor să manifeste prudență în preluarea și distribuirea informațiilor neverificate și să se informeze exclusiv din surse oficiale.

 

În acest moment, nu există date oficiale care să confirme existența unui incident de natura celui prezentat în postarea distribuită în mediul online, se arată în comunicatul transmis.