Conform unei ordonanțe militare toate barurile și restaurantele dar și alte locații precum săli de jocuri de noroc și saloane de înfrumusețare ar urma să fie închise.
Potrivit prefectului Dan Nechifor, măsura ar urma să intre în vigoare în termen de 24 de ore de la publicarea în Monitorul Oficial. Ca atare patronii au la dispoziție de joi, ora 24:00, 24 de ore pentru a-și închide afacerile.
Instituțiile statului care realizează control asupra respectării procesului prevederii ordonanței militare sunt Poliția Română, Poliția de Frontieră, Jandarmeria, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC)
„Instituțiile MAI sunt mobilizate, o să mergem probabil într-o primă etapă, pentru că nu vrem să creăm discuții inutile, inclusiv pe partea de prevenție și o să dăm probabil un avertisment dacă nu se conformează prevederilor legale urmând apoi să trecem la aplicarea de sancțiuni”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani.
este amenda maxim pentru nerespectarea acestei măsuri
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024