Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sfinți o biserică din Botoșani  

Pe 27 septembrie 2025, în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Silișcani, comuna Gorbănești, județul Botoșani, va avea loc un eveniment deosebit pentru comunitate și anume sfințirea bisericii.

 

Slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie vor fi săvârșite de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

 

Programul slujbelor:

 

 

7:30 – Agheasma mică și slujba acatistului

8:30 – Primirea ierarhului și slujba de sfințire

9:30 – Sfânta Liturghie arhierească

 

 

Scurt Istoric

 

 

Satul Silișcani este întemeiat în anul 1864. Locuitorii lui la început au fost clăcași și în urmă împroprietăririi din 1864 au fost colonizați pe aceste meleaguri. Satul se află așezat la răscrucea drumurilor Botoșani-Trușești, Botoșani0Todireni, la o distanță de circa 17 km de orașul Botoșani.

        

Biserica satului Silișcani a fost construită în anul 1925, din cărămidă pe temelie de piatră și acoperită cu tablă galvanizată, în formă de navă, având trei încăperi: altar, naos și pridvor. Bolta este susținută de un arc sprijinit pe doi stâlpi puternici cât si pe peretele pridvorului. Din pridvor urcă o scară la cafas. Este zugrăvita și pictată în interior în stil neobizantin de pictorul Victor Galin.
       

Că și obiective de valoare artistică și istorică are catapeteasmă, executată în stil neobizantin din secolul al XIX-lea, fiind adusă de la Cetatea Albă.
       

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Declarația zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025

Poza zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025