Agentul de Poliție care a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a ajuns în fața magistraților.
Săptămâna trecută a participat la unul dintre termenele din proces, însă singur.
Dorin P. a motivat că apărătorul său legal este internat în spital și nu are nici o idee despre data la care va fi externat. Ca atare, a solicitat amânarea cauzei.
Completul de judecată i-a admis solicitarea însă în anumite condiții.
„Dacă nu veniți cu avocatul la termenul următor, vă numesc avocat din oficiu și soluționăm cauza”,
i-a transmis judecătorul.
Dorin P. a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi 3 infracţiuni de complicitate la conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Și asta după ce, anchetatorii ar fi stabilit că, în trei zile diferite din cursul anului 2017, un amic al său a condus autovehicule pe drumurile publice de pe raza municipiului Botoşani, fără a deţine permis de conducere, fiind sprijinit moral de fiecare dată de Dorin P. care, în calitate de agent de poliţie, i-a întărit convingerea că nu va fi tras la răspundere pentru faptele sale.
În aceeaşi perioadă, cu ajutorul bărbatului fără permis, polițistul a primit de la o terţă persoană suma de 2.000 de euro, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu referitoare la întocmirea actelor de constatare a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024