În contextul minivacanței prilejuite de Ziua Națională a României și sărbătoarea Sfântului Andrei, toate structurile cu rol în asigurarea ordinii și siguranței publice din județul Botoșani sunt pregătite și acționează în sistem integrat.
Polițiștii, jandarmii, pompierii și polițiștii de frontieră sunt mobilizați cu efective suplimentare, astfel încât cetățenii să se bucure de aceste zile în liniște și în deplină siguranță.
Începând de vineri, 28 noiembrie, și până duminică, la nivelul județului vor acționa peste 400 de polițiști, împreună cu reprezentanți ai celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
Aceștia își vor concentra eforturile pe acțiuni de prevenire a faptelor antisociale și sunt pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor, dacă situația o impune.
Polițiștii fac apel către cetățeni:
Prezența unui număr mai mare de polițiști în anumite zone nu trebuie să genereze îngrijorare. Aceste acțiuni sunt planificate și au ca scop creșterea gradului de siguranță a comunității.
Dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau asistați la comiterea unei astfel de fapte, apelați 112 sau adresați-vă celui mai apropiat polițist.