Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Botoșani, prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani - Centrul pentru Sănătatea Mintală a Minorilor Botoşani, Protopopiatul Botoșani prin Centrul de Consiliere și Tratare a Persoanelor Afectate de Adicții ”Sfântul Andrei” Botoșani, Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” Botoșani și Școala Gimnazială nr.17 Botoșani, desfășoară în a doua parte a anului școlar Campania „Disconnect Addiction, reconnect life”.
Activitățile preventiv-educative sunt organizate cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și au drept scop informarea elevilor din învățământul gimnazial și liceal, cu privire la efectele și riscurile asociate comportamentelor adicționale ca factor determinant al delincvenței juvenile.
Până în luna mai 2026, în cele două unități de învățământ pilot, partenerii urmăresc desfășurarea de activități cu participarea a aproximativ 1.200 de elevi, cu vârstele între 14-18 ani, respectiv părinți și cadre didactice.
Astăzi, prilejuit și de marcarea Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, într-o primă întâlnire cu elevii Școlii Gimnaziale nr.17 Botoșani (organizată în aula Colegiului Național ”A.T.Laurian”), conform spectrului propriu de atribuții și competențe, factorii instituționali menționați au prezentat aspecte legate de consecințele juridice, medicale dar și sociale, familiale și psihoemoționale asociate dezvoltării adicțiilor, legătura acestora cu potențarea unui comportament delincvent, noțiunea și limitele răspunderii penale în perioada minoratului, etc..
Adaptat feedback-ului final al campaniei, în anul școlar viitor, aceasta va fi extinsă prin implementarea și la nivelul altor unități de învățământ din județ.
Siguranța tuturor participanților la procesul de învățământ este un obiectiv continuu al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, structura de specialitate din cadrul instituției noastre urmărind constant adaptarea instrumentelor de lucru la evoluția tuturor factorilor care concură la securizarea climatului în școli.