Zeci de sancțiuni aplicate de polițiștii locali într-o singură zi.
În ziua de 23 iunie 2021, poliţiştii locali au desfăşurat misiuni pentru fluidizarea traficului rutier şi pietonal, respectarea prevederilor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea mijloacelor auto destinate transportului de marfă, pentru respectarea legilor şi regulamentelor ce reglementează activitatea de mediu, precum și pentru practicarea unui comerţ civilizat cu respectarea condiţiilor şi locurilor stabilite.
Obiectivele acţiunii au fost, în mod deosebit, pentru prevenirea şi conştientizarea respectării legilor şi a Hotărârilor de Consiliu Local.
Cu toate acestea au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 12 cu amendă în valoare de 3.600 lei şi 13 cu avertisment.
”În următoarea perioadă vom intensifica activităţile de control pentru un oraş curat, civilizat şi european”,
Poliția Locală Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024