Cormorani uscându-și aripile sub soarele arzător, în aria de protecție specială avifaunistică Lacul Stânca Costești.
Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo) este văzut deseori stând cu aripile deschise pentru a-și usca penajul - care nu este impermeabil, din cauza lipsei glandei uropigiene.
”Acesta poate fi întâlnit în majoritatea habitatelor acvatice, fiind un bun înotător și scufundător. Se hrănește cu pești de apă dulce și specii de pește marin, consumând mai ales exemplarele slăbite sau bolnave”,
Arii Naturale Protejate Botoșani
Principalele pericole și amenințări asupra speciei sunt, potrivit specialiștilor, pierderea sau degradarea zonelor umede și a habitatelor de cuibărit (arbori, arbuști de pe malul apelor), braconajul, considerat un pericol de către proprietarii fermelor piscicole, precum și înecarea păsărilor în plasele de pescuit.
”Cormoranul mare este listat în Formularul standard Natura 2000 al sitului ROSPA0058 Lacul Stânca Costești, alături de alte 58 de specii de păsări prevăzute în Directiva 2009/147/CE privind conservarea păsărilor sălbatice și Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică”,
Arii Naturale Protejate Botoșani
(Foto: Arii Naturale Protejate Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Săptămâna Patimilor: Semnificații și tradiții
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Cascadorii nocturne cu mașina, un tânăr de 21 de ani rănit - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani referitor la Regulamentul rețelelor de comunicații electronice
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Șofer mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o căruță
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024