Liberalii solicită PSD să-și asume responsabilitatea crizei politice și să înainteze o propunere concretă de prim-ministru.
Printr-un comunicat de presă emis marți, PNL cere PSD „să-și asume rezolvarea crizei politice în care a băgat țara prin înaintarea unei propuneri concrete de prim-ministru, din rândurile propriilor membri”.
În cazul în care social-democrații nu pot propune un premier, PNL le cere să-și „recunoască public incapacitatea de a conduce țara și să ofere spațiul necesar pentru formarea unui guvern democratic, pro-euroatlantic, fără participare PSD”.
PNL acuză PSD că, la două săptămâni de la dărâmarea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură inițiată de PSD și AUR, „România este ținută într-o stare de incertitudine politică din cauza lipsei totale de responsabilitate a lui Sorin Grindeanu și a celorlalți lideri ai partidului”.
„De două săptămâni, cetățenii asistă la spectacolul pesedist al fugii de răspundere, al manipulărilor și al ezitărilor”, se mai arată în comunicatul PNL.
De asemenea, liberalii susțin că PSD a tratat consultările oficiale de luni cu președintele Nicușor Dan într-o „manieră superficială, complet neserioasă”, deoarece nu au avansat nicio propunere de prim-ministru.
Delegația PSD a petrecut cel mai puțin timp la discuția cu președintele, puțin peste 30 de minute, în timp ce restul partidelor au petrecut aproximativ o oră, timpul maxim alocat, cu Nicușor Dan.
Sursa https://www.hotnews.ro