O platformă online dedicată persoanelor diagnosticate cu cancer şi familiilor acestora, OncoRCP (Resurse, Consiliere, Parteneriat), a fost lansată miercuri. Aceasta își propune să sprijine pacienții oncologici și rudele lor prin consiliere și facilitarea comunicării cu medicii.
Platforma a fost dezvoltată în colaborare cu Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer şi Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, beneficiind de sprijinul Universității de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
Cei interesaţi pot accesa platforma la link-ul: https://oncorcp.codeoftalent.com/registration/ONCO-7546.
OncoRCP (Resurse, Consiliere, Parteneriat) este accesibilă exclusiv medicilor, pacienților diagnosticați cu cancer şi familiilor acestora.
Platforma oferă acces gratuit la materiale video educative, o componentă de inteligență artificială şi podcasturi.
Pacienţii beneficiază de acces gratuit la clipuri video şi resurse educaţionale, prezentate de Andi Cârlan, navigator de pacienţi şi el însuși pacient oncologic de 6 ani.
O componentă inovatoare de inteligenţă artificială ghidează utilizatorii printr-un proces educaţional. Pacienţii parcurg chestionare de conştientizare, învaţă să formuleze întrebări pentru medici şi să-și exprime mai bine emoţiile şi nevoile.
OncoRCP include, de asemenea, o serie de episoade de podcast cu medici oncologi, reprezentanţi ai pacienţilor şi experți din domeniul sănătăţii.
Sursa https://www.hotnews.ro