Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani a efectuat, în luna martie 2026, plăți totale de 58.192.404 lei pentru beneficii de asistență socială, banii ajungând la 173.606 beneficiari din județ.
Cea mai mare parte a sumelor a fost direcționată către alocațiile de stat pentru copii, pentru care au fost achitate peste 27,1 milioane de lei, în beneficiul a 77.738 de copii. Alte sume importante au fost alocate pentru indemnizațiile de creștere a copilului, unde 3.161 de beneficiari au primit peste 10,4 milioane de lei.
De asemenea, aproape 10,4 milioane de lei au fost plătiți pentru 17.076 de persoane cu dizabilități, iar peste 4,5 milioane de lei au ajuns la 9.551 de beneficiari ai venitului minim de incluziune.
În ceea ce privește alte forme de sprijin, instituția a acordat:
Sprijinul pentru încălzirea locuinței a vizat mii de familii vulnerabile din județ. Astfel, peste 9.600 de familii au primit ajutor pentru încălzirea cu energie electrică, iar alte câteva mii au beneficiat de sprijin pentru gaze naturale, energie termică sau lemne de foc. Sumele acordate pentru aceste forme de ajutor au depășit, cumulat, un milion de lei.
Totodată, aproape 1,47 milioane de lei au fost virați pentru 29.383 de beneficiari ai tichetelor de energie, acordate în baza legislației privind sprijinirea consumatorilor vulnerabili.
Reprezentanții AJPIS Botoșani au transmis că instituția își menține angajamentul de a asigura plata la timp a tuturor drepturilor de asistență socială, în fiecare lună.