O contabilă care gestiona fondurile a șase unități de învățământ din județul Timiș a recunoscut că a falsificat documente și și-a virat, în conturile proprii, sume de bani de peste 600 de ori, în perioada 2019 – 2024. Prejudiciul total depășește 2,1 milioane de lei, potrivit News.ro.
Femeia a fost condamnată la 2 ani, 8 luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare, după ce și-a recunoscut vina.
„Inculpata, în calitate de funcţionar public-administrator financiar (contabil) în cadrul Şcolilor Gimnaziale Balinţ, Belinţ, Coşteiu, Găvojdia, Ghizela şi Şcoala Primară Secaş, în perioada martie 2019 – februarie 2024 (…) şi-a virat din conturile unităţilor de învăţământ, în conturile personale, în plus faţă de drepturile salariale cuvenite, suma de 413.407 lei, a ridicat numerar fără documente justificative 1.446.392 lei şi a efectuat plăţi ilegale de 238.533 lei”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, potrivit News.ro.
Procurorii au precizat că femeia a falsificat peste 130 de documente justificative pentru a ridica sume de bani din Trezoreria Lugoj, sub pretexte precum „salarii”, „burse sociale” sau „diferenţe salariale prin sentinţe judecătoreşti”.
Sursa https://www.hotnews.ro