11. 500 de lei reprezintă valoarea totală a amenzilor aplicate de efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în acest week-end, în urma misiunilor de ordine publică executate atât în sistem integrat, în cooperare cu polițiști, cât și prin patrule de jandarmi.
Cele 52 de sancțiuni contravenționale au vizat încălcarea prevederilor Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Majoritatea faptelor de tulburare a ordinii publice a fost săvârșită pe fondul consumului de alcool, care a potențat ,,curajul" scandalagiilor.
Patru ,,curajoși" de acest fel au fost depistați de un echipaj de jandarmi în noaptea de sâmbătă spre duminică, în fața unui bar din apropierea Spitalului Mavromati, unde provocau un scandal în toată regula, fără să le pese că la ora 02.00 locuitorii de la blocurile din apropiere vor să se odihnească.
Nepăsarea lor a fost amendată cu suma totală de 4.600 de lei, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției urmând a fi expediate în vederea executării silite la Direcția de Taxe și Impozite Locale Botoșani, în cazul în care nu vor fi achitate din proprie ,,inițiativă".
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Sergiu Bălășcău
May 05, 2024
Tânăr din Botoșani dus cu Poliția la spital după o plimbare în trafic
Oana Sava
May 04, 2024
Botoșăneancă dată dispărută după ce a plecat astăzi de acasă fără să anunțe familia
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024