Proprietarul FC Botoșani a achitat câte o primă jucătorilor la scurt timp după ce au câștigat și manșa retur a barajului cu CS Mioveni și s-au salvat de la retrogradare.
Proprietarul FC Botoșani a achitat câte o primă jucătorilor la scurt timp după ce au câștigat și manșa retur a barajului cu CS Mioveni și s-au salvat de la retrogradare.
Valeriu Iftime a explicat că fotbaliștii transferați în iarnă au avut o primă pentru rămânerea în SuperLigă, nu însă și cei aflați atunci deja în lot și de aceea trebuie să armonizeze câștigurile financiare ale acestora.
A discutat și cu antrenorul Bogdan Andone, care a plecat în vacanță, în Grecia și cu care a convenit ca pe 6 iunie să se întâlnească la club pentru a vedea ce fac în continuare.
”Acum nu mai vreau să cedez echipa”, a spus Valeriu Iftime, care a adăugat însă că efortul financiar făcut de grupul ”Elsaco” pentru menținerea FC Botoșani în SuperLigă este unul colosal și că echipa și orașul au nevoie de un stadion nou.
Valeriu Iftime, proprietar FC Botoșani
”Promit oamenilor că nu o să ne mai batem la retrogradare pentru că știu ce avem de făcut”.
Totodată, a promis și realizarea de transferuri. Până atunci, trebuie însă să rezolve și situația contractuală a majorității fotbaliștilor care au fost aduși în iarnă doar pentru jumătate de an.
Jandarmii botoșănenii au plantat arbori pe două hectare de teren
Gabriela Erdic
Mar 26, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Un scandalagiu s-a ascuns sub canapea de mascații care au venit să îl ridice de acasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Cinste lor! Ei sunt elevii calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare – LISTA
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Anunț important pentru șoferi: Probleme cu emiterea rovinietei
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile