Apariție neașteptată la ședința ordinară de Consiliu Local. Unul dintre cei nouă parlamentari câți au fost trimiși în Legislativ de botoșăneni, a fost prezent în plen.
Lucian Feodorov deputat ales pe listele AUR la alegerile generale din 2020 a asistat la lucrările Consiliului Local Botoșani. Inclusiv la partea de interpelări, unde aleșii s-au atacat reciproc sau s-au ironizat.
Deputatul AUR a explicat că obișnuiește să participe la tot felul de ședințe, de la CL Botoșani la primării de comune.
„Sunt cetățean al municipiului. În trecut nu am venit pentru că nu am fost în Botoșani. Dar mi-am propus să vizitez unitățile administrativ teritoriale, să văd ce probleme sunt. Aprinse sau mai puțin aprinse, asta nu contează”,
Lucian Feodorov, deputat AUR
Susține că a rămas oarecum dezamăgit de plenul municipal unde s-ar fi așteptat ca aleșii să găsească soluții și nu „să nu se mănânce între dânșii”. A fost martorul atacurilor politice într-o ședință administrativă: „am văzut, da, am sesizat, asta dovedește nivelul de cultură. Știți? Că un om învățat nu se coboară la nivelul acesta”.
Mai departe, Feodorov a explicat că ajunge săptămânal în județ și merge în diverse locuri pentru a verifica dacă sunt probleme: „dar nu fac tam-tam din asta”.
Cât despre ședința de la Municipiu...„Nu plec dezamăgit, așa-i normal și este peste tot. Asta e politica la noi, din păcate și nu e normal, vedeți și dv. ce se întâmplă la nivel macro”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 29 aprilie 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
APEL de suflet: Un botoșănean internat la Terapie Intensivă are nevoie de sânge
Oana Sava
Apr 28, 2024
Elevii și-ar putea mări nota de la Bacalaureat: O nouă șansă la reexaminare
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024