Acasă > Politica > Guvernul a adoptat Pachetul 2, dar a amânat tăierile din administrație

Guvernul a adoptat Pachetul 2, dar a amânat tăierile din administrație

Guvernul a adoptat Pachetul 2, dar a amânat tăierile din administrație

 

Guvernul Bolojan a adoptat, vineri, cinci dintre cele șase proiecte de lege care fac parte din Pachetul 2 pentru echilibrarea bugetului.

Proiectul privind reforma administrației publice, care ar fi vizat desființarea a aproximativ 40.000 de posturi din primării și consilii județene, a fost amânat. Prevederile urmează să fie analizate din nou în cadrul coaliției de guvernare.

Înainte de ședința de guvern, Consiliul Economic și Social (CES) a avizat pachetul legislativ. Reprezentanții sindicatelor și patronatelor s-au declarat nemulțumiți de măsurile incluse în al doilea pachet de măsuri menite să reducă deficitul bugetar.

Guvernul a adoptat apoi proiectele pachetului doi de măsuri, cu excepția celui care vizează tăierile din administrația locală, scos în ultimul moment de pe ordinea de zi.

Pachetul legislativ conținea șase proiecte distincte, împărțirea fiind decisă în coaliție pentru a preveni invalidarea întregului pachet de către CCR, în cazul în care o singură lege ar fi fost declarată neconstituțională.

La scurtă vreme după începerea ședinței, proiectul privind reforma administrației publice a fost scos de pe ordinea de zi, astfel că doar cinci proiecte au fost aprobate în Guvern.

„Mai sunt câteva chestiuni în discuția partidelor. Se va relua discuția duminică în coaliție, după care va urma o ședință de Guvern”, a precizat Ioana Ene Dogioiu, după ședința Executivului, fără a specifica detaliile nedefinitivate.

La finalul ședinței, Ilie Bolojan a anunțat că cele cinci proiecte adoptate au fost trimise Parlamentului, pentru stabilirea calendarului oficial al asumării răspunderii, cel mai probabil sâmbătă.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare