Cel mai mare complex comercial al Botoșanilor și-a completat de câteva zile portofoliul cu un atelier foto. Acesta s-a deschis la etajul III de la Uvertura Mall, vis-a-vis de Navia Cafe.
Alino Foto Studio, fiindcă aceasta îi este denumirea, a fost fondat de Alin Chirilă, un fotograf profesionist care a lucrat timp de 10 ani în Italia, la atelierul lui Oreste Pipolo, celebru în Napoli. Experiența câștigată în Peninsulă și dorința de a veni cu un suflu nou, cu ceva inovator, l-au determinat să investească într-un studio din mall.
”Acum mai toată lumea face poze, cu telefonul, cu aparatul, dar nu mai avem acea fotografie perfectă care era odată”,
Alin Chirilă, fondator Alino Foto Studio.
Așa că și-a propus să o facă și chiar... instantaneu. Cei care îi trec pragul pot pleca imediat cu fotografii puse în rame importate din Germania și Italia fiindcă studioul este dotat cu toată tehnica necesară executării rapide a unui serviciu foto complet.
Și acoperă toată gama de fotografii, de la cele pentru legitimații sau diplome până la cele de dimensiuni generoase, precum 70X126.
Poze de familie, poze cu tineri și tinere, portofolii foto, toate pot fi executate la Alino Foto Studio.
Cât despre prețuri...
”Oamenii au tendința să spună că, dacă desfășori o activitate în mall, prețurile sunt mai scumpe. Nu, nu avem prețuri de mall, sunt aceleași ca și în alte zone din oraș”,
Alin Chirilă, fondator Alino Foto Studio.
La atelierul foto deschis la Uvertura Mall botoșănenii pot veni cu propriile telefoane sau cu aparatele foto și în câteva minute primesc pozele pe hârtie. Cei care nu au timp să se deplaseze, pot trimite pozele pe adresa [email protected]. Acestea sunt scoase pe hârtie și înmânate posesorilor.
De la 10:00 la 19:00 este deschis zilnic, inclusiv în week-end, studioul foto de la mall.
Școală de vară organizată de Parohia „Izvorul Tămăduirii” din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
CLIPUL ZILEI despre meciul cu Farul Constanța, primul pentru Liviu Ciobotariu pe bancă
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
COD GALBEN de furtuni la Botoșani: Localitățile vizate
Andreea Coțovanu
Jul 26, 2024
Se apropie o nouă minivacanță: CÂTE zile libere vor avea bugetarii
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
Dezvăluirea făcută de Petru Parfenov la instalarea lui Liviu Ciobotariu – VIDEO
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024