Judecătoarea Maria Aroșculesei s-a stins din viață.
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis un mesaj de condoleanțe.
A fost inspector judiciar la Inspecția Judiciară, instituția care verifică activitatea profesională a judecătorilor și procurorilor, unde a ajuns în anul 2019, în urma unui concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Înainte de a fi inspector, a funcționat ca judecător la Tribunalul Botoșani, în secția civilă.
S-a pensionat în urmă cu doi ani însă nu a mai apucat să se bucure de pensie prea mult.
Iată mesajul transmis de CSM:
„Miercuri, 24 septembrie 2025, Consiliul Superior al Magistraturii și-a exprimat profundul regret pentru încetarea din viață a Mariei Aroșculesei, fost inspector judiciar în cadrul Inspecției Judiciare și fost judecător al Tribunalului Botoșani, și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate.
Dumnezeu să o odihnească!”
