Acasă > Sanatate > Apel urgent! Interzicerea artificiilor în spații închise, cerută la nivel european

Apel urgent! Interzicerea artificiilor în spații închise, cerută la nivel european

Apel urgent! Interzicerea artificiilor în spații închise, cerută la nivel european

 

Asociația europeană pentru drepturile pacienților cu arsuri solicită interzicerea totală a artificiilor și materialelor pirotehnice în spații închise pe întreg continentul, printr-un apel către șefii de stat și de guvern, autoritățile locale și cetățenii europeni.

Solicitarea vine în urma tragediei recente dintr-un bar din Crans Montana, Elveția, unde 40 de tineri au murit și peste 100 au fost răniți. Incendiul, izbucnit în barul Le Constellation, ar fi fost provocat de artificii sau scântei care au aprins materiale inflamabile, generând un flashover rapid și mortal. Multe victime erau tineri și minori, iar zeci de persoane sunt în stare critică.

ONG-ul, fondat acum peste 4 decenii de specialiști în tratarea arsurilor, subliniază că tragedia din Elveția nu este un caz izolat, amintind de incendiile din cluburile din Volendam (2001), București (2015) și Kocani (2025).

„Această catastrofă nu este un eveniment izolat. În ultimele decenii, incidente repetate legate de utilizarea materialelor pirotehnice în interior și de practici festive nesigure au provocat pierderi devastatoare de vieți omenești în spații publice din întreaga Europă”, au declarat reprezentanții asociației.

Conform reprezentanților ONG-ului, aceste tragedii au o cauză comună: „utilizarea dispozitivelor pirotehnice în spații închise aglomerate, adesea fără evaluare adecvată a riscurilor, sisteme de stingere a incendiilor sau căi de evacuare sigure”.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare