Medicul Bogdan Ursu a preluat conducerea Serviciului Județean de Ambulanță (SJA).
Postul a rămas vacant după pensionarea Lilianei Mateciuc. La sfârșitul săptămânii trecute medicul Bogdan Ursu a primit numirea de la Ministerul Sănătății.
Astfel că începând de vineri, 15 octombrie 2021, cunoscutul medic de la SAJ Botoșani și-a început activitatea.
"Nu îmi propun altceva decât să trecem cu bine această pandemie și să putem asigura oamenilor din Botoșani condițiile necesare pentru a fi ajutați atunci când au nevoie de noi.
Personalul nostru este într-adevăr obosit, dar facem toate eforturile ca să putem face față solicitărilor atât pe urgențe cât și pe partea de testare”,
Bogdan Ursu, manager Serviciul Județean de Ambulanță
Medicul Bogdan Ursu a fost decorat în această vară de către președintele României, Klaus Johannis, cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de „Cavaler”. Mandatul de interimar este până la sfârșitul anului 2021.
De asemenea, după pensionarea lui Neculai Lupașcu, noul asistent șef este Anca Todi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024