Acasă > Stiri Botosani > NOUĂ botoșăneni s-au rănit la locul de muncă, anchete declanșate de ITM Botoșani 

NOUĂ botoșăneni s-au rănit la locul de muncă, anchete declanșate de ITM Botoșani 

raniti la locul de munca

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) a transmis bilanțul activității din luna august 2026.

 

Nouă răniți la serviciu

 

În domeniul securității și sănătății în muncă, în cursul lunii august, s-au desfăşurat următoarele activităţi:

- au fost efectuate controale la un număr de 57 agenţi economici, din care au fost 

  sancționați 42, au fost constatate 81 neconformităţi şi au fost dispuse 83 măsuri, fiind 

  aplicate 7 amenzi în valoare de 50.000 lei și 73 avertismente;

- Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani i-au fost comunicate 7 evenimente de 

  către angajatori;

- 11 evenimente au fost cercetate de angajatori și avizate de Inspectoratul Teritorial de   

  Muncă Botoșani;

- au fost înregistrate 9 persoane accidentate în accidente de muncă, toate cu  incapacitate temporară de muncă.

 

Neregulile găsite

 

Cele mai des întâlnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost: 

- lipsa consemnării rezultatului instruirilor în fișele individuale a lucrătorilor;

- fișele de instruire nu sunt însoțite de fișele de aptitudini și nu sunt păstrate la locul de 

  muncă unde salariații își desfășoară activitatea;

- angajatorul nu a asigurat instruirea suficientă și adecvată în domeniul securității și 

  sănătății în muncă; 

- lipsa întocmirii planului de prevenire și protecție;

- buletin PRAM expirat;

- nu a fost efectuat controlul medical periodic pentru stabilirea aptitudinilor în muncă

- nu s-a măsurat rezistența de dispersie la priza de pământ;

- zilieri neinstruiți anterior începerii activității; nu s-a făcut dovada acordării 

  echipamentului individual de protecție pentru zilierii verificați; lucrătorul desemnat 

  nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege;

- lipsă măsuri de acordare prim ajutor, stingerea incendiilor și evacuare lucrătorilor; 

- semnalizare necorespunzătoare; 

- angajatorul nu deține planul de prevenire și protecție, compus din măsuri tehnice, 

  sanitare, organizatorice și de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor;

- angajatorul nu a stabilit în fișa postului fiecărui angajat atribuții și răspunderi în 

  domeniul securității și sănătății în muncă, corespunzător funcțiilor exercitate;

- fișele de instruire nu sunt semnate de toate persoanele implicate;

- angajatorul nu a transmis deîndată la inspectorat, dar nu mai târziu de 24 de ore, 

  evenimentul în care a fost implicat și accidentat un lucrător angajat;

- angajatorul nu a efectuat evaluarea riscurilor în vederea selecționării echipamentului 

  individual de protecție necesar dotării lucrătorilor. 

 

Valoarea amenzilor aplicate de către ITM Botoşani, în luna august, în domeniile de competență, este de 120.500 lei.