Neurochirurgul Attila Kiss de la Botoșani a spus de ce pleacă medicii de la Spitalul Județean – VIDEO 

Deși pare greu de crezut, majoritatea medicilor care au părăsit Spitalul Județean Mavromati au făcut-o din cauza condițiilor. 

 

Pentru că nu pe toate specializările există infrastructură medicală. 

Una dintre cele mai dificile probleme continuă să fie referitoare la blocul operator. Adică săli de operație prea puține și care trebuie împărțite între medici. 

 

La Spitalul Județean de Urgenţă „Mavromati” Botoșani sunt trei săli de operaţie în blocul operator al secţiei de chirurgie. 

 

Totuşi, doar două dintre ele sunt funcţionale din cauza deficitului de personal.

 

Dr. Attila Petre Kiss, neurochirurg

„Ca să reducem, scopul este să ne facem o linie de gardă. Ca să facem o linie de gardă, ne mai trebuie medici. Ca să aducem medici, trebuie să le oferim ceva. Iar această investiție este o carte de vizită care poate spune: da, se poate și la Botoșani, avem condiții, avem cu ce. Și poate să stârnească interesul altor medici să vină, să stea și să profeseze aici”,

 

Condițiile mai bune de lucru pot fi un factor prin care să fie convinși medicii să vină la Botoșani. 

 

Dr. Attila Petre Kiss, neurochirurg

„Un medic, degeaba vine, îl pierdem, pleacă repede și avem o grămadă de cazuri în care au venit specialiști pe o anumită latură medicală care au plecat. Pentru că vii, vrei să lucrezi, ai o serie de piedici și nu toți aleg drumul greu, să-și faci condițiile și să-ți practici meseria”,

 

Pentru o linie de gardă continuă ar fi necesari patru medici.

 

Și astfel o parte dintre urgențele care sunt în prezent direcționate la Iași sau Suceava ar putea fi tratate la Botoșani. 

 

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare