Nervi și la patron după meciul de la Craiova: Cât de slabi suntem noi...

La finalul meciului Universitatea Craiova – FC Botoșani 2-0, Valeriu Iftime a apreciat că oltenii au meritat victoria, dar a avut și un motiv de supărare. 

Acesta a avut legătură, culmea, cu cei de la FCSB. 

 

Ce l-a deranjat cel mai mult 

 

Finanțatorul formației moldovene a spus că a fost deranjat de faptul că în comentariul acestei partide s-a punctat în mai multe rânduri că echipa antrenată de Leo Grozavu nu ar merita să intre în play-off, pe motiv că moldovenii nu ar practica un fotbal de același nivel cu contracandidatele din această cursă, în special FCSB.

 

„În afară de faptul că am auzit la televizor la cealaltă televiziune numai cât de bună e Steaua (n.r. FCSB) și cât de slabi suntem noi, nu m-a enervat nimic. Dacă Dumnezeu ne lumina acolo și dădea gol Mailat, poate era altceva. Nu ne-au dominat așa, a fost tactica lui Leo să joace pe contraatac. Suntem într-o zonă periculoasă, frică mare, da. Nu am fost o echipă de pluton azi, am fost o echipă bună. Am avut niște greșeli. A cerut schimbare, a avut o durere. Am sperat prea mult, ne-am trezit și începe să ne fie frică de orice zi.

 

Încă o speranță 

 

Jocul ăsta așteaptă greșeală și au fost. O echipă bună Craiova, n-ai ce-i face. Cred că noi suntem o echipă bună, dar dacă nu batem Galațiul, atunci nu merităm play-off-ul, asta este. Am spus întotdeauna, Craiova și Dinamo au cel mai bun joc și cel mai bun lot. La Dinamo e foarte interesant antrenorul, mi se pare extraordinar ce a făcut acolo. Intrăm în play-off, așa cred, dar dacă nu batem Galațiul înseamnă că trăim din amintiri.

 

Bîrsan a fost un arbitru bun, chiar dacă îl criticau ăștia că nu știu ce a făcut. Cred că ne revenim la meciul cu Galați. Eu nu cred că e așa important ca un antrenor să stea pe bancă, în afară că își consumă nervii și face tensiune. Croitoru făcea un circ nebun, lua 7 cartonașe roșii, hai să fim serioși. Ce poate să facă un antrenor pe bancă?”, a spus Valeriu Iftime la Digi Sport după Universitatea Craiova – FC Botoșani 2-0.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare