Preşedintele României, Klaus Iohannis, a făcut public în urmă cu câteva minute numele premierului interimar. Este vorba de Sorin Câmpeanu, fost ministru al Educaţiei în Cabinetul Ponta.
Şeful de stat nu a ţinut astfel cont de propunerea făcută de Victor Ponta, ca ministrul Apărării, Mircea Duşa, să fie desemnat prim-ministru interimar.
Sorin Câmpeanu este fost rector la Universității de Agronomie și Medicină Veterinară din București.
Totodată, preşedintele României a anunţat că, pe lângă deja anunţatele consultări politice cu partidele, va ţine cont de voinţa străzii.
"Am urmărit aseară cu multă atenţie manifestaţiile din stradă, sunt foarte mulţumit că au fost fără violenţe şi fără exagerări şi am un mesaj important pentru toţi cei care au fost în stradă: v-am văzut, v-am auzit, voi ţine cont de solicitările voastre”, a afirmat Klaus Iohannis.
Acesta a anunţat că va invita manifestanţii la consultări. (S.B.)
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024