Dacia a anunțat lansarea versiunii „Extreme” a mașinii electrice Spring care va dispune de un motor de 65 CP/48 kW, cu aproape 50% mai puternic decât versiunea „Essential”. Autonomia promisă în ciclu mixt este 220 km, iar prețul pornește de la 22.450 euro, înainte de aplicarea subvențiilor Rabla Plus.
Spring Extreme poate fi deja comandată în rețeaua de agenți autorizați Dacia din România, la Botoșani prin intermediul showroom-ul Darex Auto de la Botoșani Shopping Center, de luni până vineri în intervalul orar 9:00 – 17:00.
Primele livrări se preconizează a avea loc înainte de jumătatea anului.
Echipat cu acest motor ELECTRIC 65, Spring Extreme dispune de o autonomie de 220 km în ciclu WLTP Mixt (și 305 km în ciclu WLTP City).
Versiunea Extreme înlocuiește în gama Spring nivelul de echipare Expression.
„Odată cu lansarea versiunii Extreme, Dacia inaugurează noul motor ELECTRIC 65 (65 CP/48 kW). Disponibilă doar pe acest nivel de echipare, noua motorizare, asociată cu un nou reductor specific, oferă accelerații și reprize mai energice pe o plajă de utilizare extinsă”, spun cei de la Dacia.
Sub numele Extreme, Dacia introduce o nouă versiune a modelului Spring. Abordând un registru outdoor, acest nivel de echipare va fi disponibil în viitor pe patru modele ale mărcii (Spring, Sandero, Duster și Jogger).
Spring Extreme inaugurează o nouă culoare de caroserie, Slate Blue, și o serie de elemente de design exclusive:
La exterior:
Carcasele oglinzilor retrovizoare sunt vopsite în culoarea Copper Brown. Aceeași nuanță se regăsește și pe barele de pavilion, pe ornamentele de sub blocurile optice, pe capacele roților și pe logotipul Dacia de pe hayon.
Ușile din față sunt decorate cu un stripping care amintește de elementul distinctiv al modelului Duster amplasat între uși și aripile din față.
La interior:
Un ornament specific pentru pragurile ușilor.
Covorașe de cauciuc cu ornament specific pentru locurile din față.
Conturul aeratoarelor și cel al planșei de bord sunt de culoare Copper Brown.
Materialul care îmbracă scaunele dispune de cusături aparente de culoare Copper Brown, în timp ce sigla Dacia Link este imprimată pe spătarul scaunelor din față.
Pentru mai multe informații puteți să apelați 0753.161.718 sau să scrieți la adresa: [email protected].
FOTO: https://www.facebook.com/DaciaRomania
CLIPUL ZILEI despre meciul cu Farul Constanța, primul pentru Liviu Ciobotariu pe bancă
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
COD GALBEN de furtuni la Botoșani: Localitățile vizate
Andreea Coțovanu
Jul 26, 2024
Se apropie o nouă minivacanță: CÂTE zile libere vor avea bugetarii
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
Dezvăluirea făcută de Petru Parfenov la instalarea lui Liviu Ciobotariu – VIDEO
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
Bani de la CJ pentru TREI instituții din Botoșani – SUMELE
Oana Sava
Jul 26, 2024