Monden
Ce studii are botoşăneanul de la America Express: A intrat al treilea, cu bursă

Este unul dintre cei mai cunoscuți comedianți din România, participă la America Express, dar puțină lume știe ce studii are.

La capitolul studii, Cătălin Bordea, concurentul de la America Express, are cu ce se lăuda, deoarece nu și-a neglijat educația. Astfel, comediantul a muncit foarte mult pentru a-și construi o carieră, iar acum culege roadele. În plus, Cătălin Bordea a reușit să depășească toate greutățile și lipsurile cu care s-a confruntat în copilărie și adolescență.

 

Actorul a fost crescut de bunici, deoarece părinții nu l-au dorit. În prezent însă, concurentul de la America Express se bucură de roadele muncii sale, potrivit bzc.ro.

 

Ce studii are Cătălin Bordea de la America Express

 

Chiar dacă pare un bărbat simplu care tot ceea ce face este să se distreze și să facă oamenii să râdă, Cătălin Bordea este mai mult decât atât. Puțini știu, însă comediantul a urmat cursurile Liceului de Arte din Botoșani. Ulterior, Cătălin a dat examen la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, din București, unde a intrat al treilea de pe listă, primind și bursă.

 

După facultate, Cătălin Bordea a primit ocazia de a apărea în serialul „La Bloc”, un serial-fenomen de la începutul anilor 2000. Ulterior, viața sa s-a schimbat, făcând cunoștință cu televiziunea și showbizul românesc.

 

„El a făcut Liceul de Arte de la Botoșani, apoi s-a dus la București și a dat la facultate, la Teatru. A intrat al treilea, cu bursă la facultate. Apoi, a ajuns la Antena 1, dar a jucat și în serialul «La Bloc» în ultimele episoade”, a declarat chiar mama lui Cătălin Bordea.

 

Cătălin Bordea este încântat de ceea ce face

 

Cătălin Bordea este concurentul de la America Express și a reușit să îi impresioneze pe cei de acasă cu dorința sa constantă de a câștiga probă după probă. Și totuși, se cunosc destul de puține detalii din viața privată a partenerului lui Nelu Cortea.

 

De departe, meseria care a reușit să îl mulțumească din toate punctele de vedere a fost cea de comediant. Pe lângă interacțiunile cu oamenii și atmosfera plăcută de la fiecare spectacol, posibilitatea de a face ceea ce îi place i-au oferit lui Cătălin Bordea tot ceea ce avea nevoie pentru a deveni unul dintre cei mai cunoscuți stand-up-eri români.

 

În prezent, unul dintre cei mai cunoscuți comedianți din România, Cătălin Bordea se bucură de toată admirația pe care o primește de la un spectacol la altul. Și totuși, faima nu l-a făcut să uite de unde a plecat, ba din contră, acesta își reamintește de fiecare dată detalii importante din primii 20 de ani de viață.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Drama botoșăneanului de la America Express: Mama a avut mai multe relaţii. Îi plăcea să trăiască în permanenţă clipa îndrăgostelii
Cătălin Bordea vine la Botoșani cu un nou show: UNDE va avea loc spectacolul

 

 

Cătălin Bordea face terapie dupa divorț: M-am pus pe o bancă și mă uitam în gol
Comediantul originar din Botoșani și-a deschis sufletul și a vorbit pentru prima dată despre despărțirea de Livia.
O doctoriță stomatolog din Botoșani s-a căsătorit cu un bărbat celebru – FOTOGALERIE
Cei doi și-au unit destinele în vara acestui an. 
După ce a fost părăsit, Cătălin Bordea spune „pas” unei noi relații: Nu am iubită pentru că nu o caut
Actorul botoșănean se pregătește să dea lovitura în cinematografe.
Viviana Sposub a ajuns pe mâna medicilor: Au revenit durerile
Botoșăneanca nu reușește să scape de niște probleme de sănătate cu care se confruntă deja de câteva luni bune.
Mircea Radu, dezvăluiri după 11 ani de căsnicie cu soția botoșăneancă: E ca navigarea pe un ocean/ Nu e nimic lin
Fostul prezentator TV trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soția lui originară din Botoșani.
Cuplu celebru de botoșăneni, poveste de dragoste pornită din studio: Pe platourile de filmare s-a aprins flacăra
Sebastian Dobrincu și iubita lui, Ioana Ignat, formează un cuplu discret de aproximativ un an.
Viviana Sposub, apariție surprinzătoare alături de un alt bărbat – FOTOGALERIE
 Botoșăneanca a luat pe toată lumea prin surprindere cu ultima ei postare de pe Instagram.
„Doamna și vagabondul” Botoșăneanca cu soțul celebru, apariție uluitoare pe străzile din București
Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare și au stârnit un val de reacții.
Botoșăneanca Gabriela, gest „suprem” de iubire pentru soț și fiu – FOTO
 Gabriela Prisăcariu a publicat primele imagini pe rețelele de socializare cu noua schimbare.
George Burcea și Andreea Balan vor fi colegi de trust: Actorul din Botoșani joacă într-un serial - Am primit cu bucurie propunerea
Andreea Bălan și George Burcea sunt din nou împreună, însă nu în viața personală, ci în cea profesională.
Mircea Radu dărâmat de accidentul soției și moartea mamei: Loviturile astea aproape că m-au transformat într-o umbră
Soţia lui Mircea Radu a suferit un accident. Raluca a fost lovită de o mașină, pe trecerea de pietoni.
Abia divorțat, Cătălin Bordea a pus ochii deja pe o actriță: Să facă plăcintă cu mereFOTOGALERIE
Cătălin Bordea a divorțat de fosta sa soție, Livia, după o căsnicie de nouă ani. În prezent, actorul se focusează pe proiectele profesionale, însă a mărturisit recent că știe exact ce-și dorește de la viitoarea parteneră. Juratul de la iUmor a spus că i-ar plăcea ca femeia din viața lui să semene cu Doinița Oancea.
George Burcea și-a făcut bagajele și a plecat din România, după despărțirea de Viviana
Cei doi botoșăneni se pare că s-au despărțit definitiv.
REACȚIA lui Bordea după ce fosta soție s-a mutat deja cu Spike: Mai tare m-ar interesa dacă...
Cătălin Bordea a aflat că Livia, fosta lui soție, s-a mutat deja cu Spike, cel care i-a fost cel mai bun prieten și care acum formează un cuplu cu fosta lui parteneră.
Artista din Botoșani, după zvonurile că noul soț ar fi milionar: Eu nu sunt sclava banilor
Deși s-a speculat că este milionar, artista ar câștiga mai mult decât el.
Silvia Chifiriuc, marcată de moartea părinților ei: Nu poți decât să te rogi să te învețe Dumnezeu să trăiești fără ei
Botoșăneanca Silvia Chifiriuc este în continuare afectată de moartea părinților săi.
Mircea Radu, în caravană prin Europa: Soțul botoșănencei scrie o carte când revine acasă - FOTO
Mircea Radu a dezvăluit că se apucă din nou de scris când revine acasă.
Iubita lui Reghe îi mai dăruiește un copil: Fetiță sau al 4-lea băiat?
Cei doi par să-și fi regăsit liniștea iar viața le-ar putea fi luminată de un al doilea copil căruia îi va da naștere iubita cu rădăcini botoșănene.
„Pentru totdeauna!” Artista din Botoșani s-a căsătorit cu alesul inimii în Turcia – GALERIE FOTO
Cântăreața s-a mutat deja în Turcia pentru a fi alături de soțul ei.
Soțul celebru al unei botoșănence, amintiri dureroase din liceu: Nu aveam încălţăminte, îmi era ruşine / Eu am văzut cicatrici
Întâmplări dureroase din copilărie dezvăluite de soțul unei botoșănence.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Este foarte important ca cei mici să petreacă timp de calitate în aer liber. Încurajăm acest obicei și transformăm spațiile de joacă destinate copiilor. De la începutul mandatului, am înființat ori reabilitat mai multe ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9672 lei
USD
Dolarul SUA
4.5844 lei
CHF
Francul elveţian
5.2499 lei
GBP
Lira sterlină
5.7927 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1178 lei
XAU
Gramul de aur
298.5041 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2568 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3075 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0155 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3818 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2036 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6662 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.4 o C
Dorohoi
0.3 o C
Bucecea
-0.9 o C
Darabani
-1.9 o C
Saveni
-0.1 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.