La nivelul județului Botoșani sunt 13 astfel de centre unde activează mai mulți medici de familie.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au dat asigurări că nu există niciun demers, document sau ordin care să vizeze desfiinţarea centrelor de permanenţă sub conducerea noului ministru.
Într-un comunicat de presă transmis, aceştia au precizat că ministrul Victor Costache îşi doreşte momentan să analizeze situaţia, având în vedere extinderea şi eficientizarea lor.
„Informaţiile apărute în spaţiul public fac referire la Ordonanţa de Guvern nr. 61, promovată în anul 2018 de Guvernul Dăncilă şi care modifică condiţiile de înfiinţare şi desfiinţare a centrelor de permanenţă. Documentul apărut în mass-media a fost elaborat în data de 6 noiembrie, fără consultarea şi acordul prealabil al actualei conduceri a Ministerului Sănătăţii şi reprezintă viziunea fostului ministru Sorina Pintea privind comasarea şi reorganizarea centrelor de permanenţă“, susţin reprezentanţii MS.
Aceştia au mai precizat că dezinformările apărute în spaţiul public sunt „diversiuni ale unor partide din opoziţie“.
Fiecare oraș mare sau mic are altfel de centre de permanență finanțate de Casa de Asigurări de Sănătate. Acestea sunt de fapt locuri unde medicii de familie fac gărzi pentru pacienții lor. Ele sunt arondate unui cabinet MF în care se găsesc medici de familie şi asistente, gratuit, zilnic între ora 15:00 şi 8:00 dimineaţa a doua zi, plus întreg weekendul – de vineri la 15:00, până luni la 8:00.
La nivelul județului Botoșani sunt 13 astfel de centre unde activează mai mulți medici de familie. Minimum cinci pe fiecare centru.
La aceste centre nu se eliberează documente în contract CAS, trimiteri colorate, reţete compensate și trimiteri la analize. De asemenea, nu se eliberează alte acte care necesită fişa omului şi trecutul lui medical. Nu se eliberează nici certificate de deces sau prenupţiale și nici adeverinţe pentru angajare, tabere sau diverse cursuri, deoarece ce medicii respectivi nu te cunosc.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024