Acasă > Stiri Botosani > Ministerul Economiei, copleșit de CV-uri: Suspendă înscrierile pentru șefia companiilor de stat

Ministerul Economiei, copleșit de CV-uri: Suspendă înscrierile pentru șefia companiilor de stat

Ministerul Economiei, copleșit de CV-uri: Suspendă înscrierile pentru șefia companiilor de stat

 

Ministerul Economiei a anunțat miercuri suspendarea înscrierilor pentru consiliile de administrație ale companiilor de stat, invocând „numărul impresionant de aplicații”. Instituția a precizat că a primit peste 2.000 de CV-uri în mai puțin de o săptămână.

„Ne dorim să fim corecți și transparenți: volumul foarte mare de CV-uri depășește resursa umană disponibilă în acest moment pentru procesare. De aceea, considerăm onest să suspendăm temporar înscrierile, pentru a putea analiza cu atenție toate candidaturile primite”, a transmis Ministerul Economiei.

Pe 21 august, Radu Miruță, ministrul USR al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), a lansat un apel către „profesioniștii cu experiență juridică, economică și managerială” să se implice în redresarea companiilor de stat, prin aplicarea directă pe site-ul instituției pentru posturi în consiliile de administrație.

Ministerul a detaliat că a creat un mecanism pe site-ul instituției, unde specialiștii din România își pot încărca CV-urile pentru a candida la funcții de conducere sau administratori speciali în companiile de stat.

A doua zi, Ministerul Economiei a anunțat că au fost depuse peste 600 de CV-uri în 24 de ore. „Am fost surprins că atâția oameni doresc să se implice și să facă treabă bună în companiile de stat. Le mulțumesc și le transmit tuturor care vor să trimită CV, să o facă. Ușa rămâne deschisă pentru toți profesioniștii care vor ca aceste companii de stat să funcționeze. Vă repet că singurele criterii pe care le am în vedere când voi face numirile sunt de competență și profesionalism”, a declarat atunci Radu Miruță, citat într-un comunicat al ministerului.

Acțiunea Ministerului Economiei de a solicita CV-uri pentru funcțiile de administratori în companiile de stat a generat un conflict în coaliție, între membrii USR și cei ai PSD.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare