Polițiștii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră un certificat ITP care a fost falsificat.
Vineri, 24 mai 2024, în jurul orei 19:45, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean român, domiciliat în județul Botoșani. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, conducea un microbuz înmatriculat în Polonia.
Cu ocazia formalităților de control, șoferul a prezentat polițiștilor de frontieră și documentele mașinii, ocazie cu care s-a constatat că pe certificatul de înmatriculare, la rubrica privind inspecția tehnică periodică, ștampila aplicată pe ITP nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale uneia autentice.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
Tânăr BEAT și fără permis prins de polițiștii de frontieră botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Jun 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Jun 17, 2024
NOUĂ cursuri de calificare la AJOFM Botoșani – MESERIILE
Redacția Botoșăneanul
Jun 17, 2024
Voucherele de vacanță: CUM pot fi utilizate cele nefolosite de anul trecut
Redacția Botoșăneanul
Jun 17, 2024
Locurile de muncă anunțate de AJOFM disponibile la Botoșani – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Jun 17, 2024