Acasă > Naţional > Medicul care s-a sinucis la spital măcinat de o mare suferință 

Medicul care s-a sinucis la spital măcinat de o mare suferință 

medicul care s-a sinucis la spital.

Vestea unei morţi înfiorătoare i-a şocat miercuri pe cei aproape 1.500 de pacienţi şi medici de la Spitalul Universitar din Bucureşti. 

 

 

Un doctor s-a aruncat de la etajul 14 al clădirii, sub privirile neputincioase ale colegilor săi. Cei care l-au cunoscut vorbesc despre el la superlativ, dar spun că era măcinat de o mare durere.

 

 Părinţii lui suferă de o boală necruţătoare, iar el suferea alături de ei pentru că nu avea cum să le alunge suferinţa.

 

În jurul prânzului, medicul rezident în vârstă de 28 de ani a ieşit din laboratorul de hematologie fără să le spună nimic colegilor. A urcat la etajul 14 îngândurat. Câteva clipe mai târziu, se prăbuşea în gol. Colegii şi pacienţii au fost martorii neputincioşi ai tragediei, potrivit observatornews.ro

 

"Tocmai când am venit şi noi la vizită am aflat de tragedia care s-a întâmplat. Cât de grav ar fi putut să ţi se întâmple ceva încât să recurgi la astfel de gest. Trebuie să fii făcut ca să fii medic. Gărzile, oboseala, stresul", spun oamenii

 

Conducerea Spitalului Universitar a anunţat că doctorul s-a sinucis. Era rezident de trei ani la secţia Hematologie, dar cariera lui trecuse în plan secund în ultima perioadă.