PSD Botoșani solicită formarea urgentă a unui nou guvern capabil să oprească dezastrul economic.
Premierul Ilie Bolojan a fost demis. Era inevitabil după ce românii au ajuns să plătească austeritatea cu propriul buzunar. Cifrele economice nu mai puteau fi ignorate. BNR a spus-o. INS a spus-o și o va spune din nou când va comunica rezultatele pentru trimestrul I al anului 2026. Eurostat a confirmat-o. Și mai ales au spus-o românii: la coadă la supermarket, la pompa de benzină, la sfârșitul lunii când banii nu mai ajung.
Sub guvernarea prim-ministrului demis, economia s-a contractat, salariile reale au scăzut, iar inflația a erodat puterea de cumpărare a fiecărei familii. Țara a intrat în recesiune tehnică - două trimestre consecutive de scădere economică. Austeritatea promisă ca remediu s-a dovedit mai costisitoare decât deficitul pe care pretindea că îl vindecă.
„Cu domnul Ilie Bolojan premier, România a înregistrat cea mai mare prăbuşire a consumului din 2009 încoace. Acesta nu este un bilanț de guvernare, ci arată mai degrabă ca un dosar de daune. Cetățenii județului Botoşani simt asta zilnic, pe propria piele”, declară Marius Budăi, prim-vicepreședinte PSD Botoșani.
Ironia amară a acestui moment politic este că tocmai cei care au strigat cel mai tare „reformă și austeritate” au produs exact dezastrul economic pe care pretindeau că îl evită. Domnul Bolojan a tăiat. A tăiat în carne vie. Și acum pleacă, lăsând în urmă o economie șchioapă și cetățeni epuizați.
„Fiecare zi fără guvern stabil costă România zeci de milioane de euro. Dar mai ales costă oamenii: seniorul din Botoșani care nu-și mai permite medicamentele, tânăra familie care nu mai face față ratei la bancă, întreprinzătorul care vede munca de o viață prăbușindu-se. Ei nu au timp de jocuri politice”, completează Marius Budăi.
PSD a propus o soluție clară și responsabilă: aceeași coaliție pro-occidentală, cu un prim-ministru capabil să guverneze cu adevărat, să colaboreze, să transmită speranță și să construiască, nu să taie în carne vie și să distrugă. Mingea este acum la partenerii de coaliție. PNL și USR au o alegere de făcut: pot continua să blocheze, să se victimizeze, să dea vina pe alții, sau pot să se așeze la masă și să formeze un guvern funcțional cât mai curând.
„România are nevoie de stabilitate, nu de spectacol politic. PSD este pregătit să guverneze responsabil, în interesul românilor. Partenerilor de coaliție le revine acum responsabilitatea istorică: fie aleg să blocheze în continuare, fie construiesc împreună ceva mai bun pentru cetățenii României. Alegerea le aparține. Din păcate, consecințele aparțin tuturor”, concluzionează deputatul Marius Budăi.
(comunicat PSD Botoșani)