Marea „abureală” moldovenească: CUM a devenit nulă o decizie istorică în doar 24 de ore

Printr-o decizie istorică luată de Guvernul Republicii Moldova marți, 16 iunie 2015, toți cetățenii români ar fi putut să treacă granița cu vecinii de peste Prut doar cu buletinele.

 

Decizia luată în ședința guvernului convocată de premierul demisionar Chiril Gaburici marți, ar fi fost însă una neconstituțională, anunță ziarul Adevărul. Asta după ce, printr-un comunicat de presă, Curtea Constituțională de la Chișinău, a precizat că toată Hotărârile de Guvern luate pe data de 16 iunie 2015, sunt neconstituționale pentru că „depășesc funcțiile de administrare a treburilor publice”. 

În Botoșani, prin cele două puncte de trecere a frontierei (Rădăuți-Prut și Stânca), ar fi urmat să călătorească mult mai ușor toți botoșănenii care ar fi trecut granița. Șeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Botoșani, Viorel Gaidur, declara cu puțin timp înainte ca hotărârea să fie declarată neconstituțională de organele abilitate din Republica Moldova, că, totuși, decizia nu ar fi schimbat nimic pentru cetățenii moldoveni.

„Ei, ca să treacă în România, au nevoie de pașapoarte biometrice, pentru ei nu se schimbă nimic. Sunt mulți moldoveni care au obținut cetățenia, dar au domiciliul în Republica Moldova, deci pentru ei este același lucru”, a declarat acesta.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:31770:ADIO vize: Moldovenii au liber să călătorească în spațiul european]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare