Liderul Sindicatului Impact de la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului s-a arătat extrem de dezamăgit de practica dusă de şeful acestei instituţii cu privire comunicarea cu partenerul social. Nicolae Macovei susţine că, a primit o adresă oficială (vezi foto) de la conducerea DGASPC înaintea acţiunii de protest din data de 15 aprilie, prin care era informat despre corectitudinea cu care au fost făcute reîncadrările salariale în cazul angajaţilor acestei instituţii. Practic în adresa respectivă, se precizau următoarele : „Manifestarea nemulţumirii faţă de aplicarea defectuoasă a legii 330/2009 este nejustificată, conducerea acestei instituţii a interpretat şi a aplicat legea în mod corect, fapt confirmat şi de Agenţia judeţeană de Prestaţii Sociale Botoşani, abilitată să verifice reîncadrarea şi salarizarea personalului din instituţiile bugetare”, se arată în actul oficial amintit. În realitate însă, comisia din cadrul AJPS a considerat că reîncadrările salariale nu au fost făcute corect. Cel puţin asta susţin reprezentanţii acestei instituţii, care sunt de părere că problema poate fi soluţionată doar de către instanţa de judecată.
„Dl. director Liviu Rădăşanu este un mincinos dacă în adresa respectivă ne-a transmis date eronate. Oricum noi pînă la data de 22 aprilie vom depune o cerere de chemare în judecată a conducerii DGASPC după ce vom centraliza toate contestaţiile depuse de membrii sindicatului nostru cu privire la reîncadrarea făcută”, a declarat Nicolae Macovei, lider Sindicatul Impact.
Cum au ajuns coiful și brățările dacice de aur în Olanda: Prima explicație a Ralucăi Turcan
Redacția Botoșăneanul
Jan 26, 2025
Meteorologii au emis COD GALBEN de ceață: CARE sunt zonele afectate
Redacția Botoșăneanul
Jan 26, 2025
Doliu la Teatrul Eminescu în familia directorului Vasilachi
Redacția Botoșăneanul
Jan 26, 2025
Ultimul drum, dar nu cel mai ieftin: Provocările repatrierii botoșănenilor decedați în străinătate
Ramona Lupu
Jan 26, 2025
Atenție șoferi! CODUL GALBEN de ceață și polei a fost prelungit iar vizibilitatea este redusă
Redacția Botoșăneanul
Jan 25, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile