Anunțul a fost făcut de primarul Cosmin Andrei în cursul după amiezii de vineri.
Edilul șef a anunțat că au fost reluate lucrările de amenajare a celor șase blocuri de pe Aleea Constantin Iordăchescu – Cartier ANL Cișmea.
„Astăzi (vineri, 29 aprilie 2022) am semnat contractul de lucrări – rest de executat pentru acest obiectiv cu SC Inside Construction SRL. Iată că, după un timp îndelungat, am reușit să deblocăm situația în care au trenat aceste blocuri, în condițiile în care în municipiu este înregistrată o cerere imensă pentru locuințe”,
Cosmin Andrei, primar
Vor fi finalizate cele 72 de apartamente (22 de garsoniere și 50 apartamente cu două camere), termenul de execuție fiind 18 luni de la ordinul de începere a lucrărilor.
Acest obiectiv, abandonat în 2018 pe motiv de creștere a prețurilor la materiale de construcție și manoperă, ajunsese la un stadiu de execuție de aproximativ 53%.
În aceste blocuri sociale ar urma să ajungă cetățenii din Centrul Istoric, măsură inclusă în demersul primarului de revitalizare a acestei zone a orașului.
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor: Tradiții, obiceiuri și superstiții
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Bilete la 10 lei pentru toate sectoarele din stadion la meciul contra FC Voluntari
Diana Arici
May 03, 2024
Licitație reluată pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024