Acasă > Stiri Botosani > Lucrări de 140 de miliarde decontate la Cornișa, control de la ADR

Lucrări de 140 de miliarde decontate la Cornișa, control de la ADR

Parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa se construiește. Stadiul de lucrări a rămas înghețat la 30%, acolo unde era și în urmă cu două, trei luni de zile.

 

Constructorul care a preluat lucrarea de anvergură, respectiv Electro Alfa a primit deja o parte din bani pentru lucrările executate.
”Acolo s-au decontat în acest an lucrări de peste 140 de miliarde, lucrări executate. Este vorba despre un proiect care a ajuns la un stadiu de 30%, este verificat de Agenția Nord – Est, a fost reprezentantul ADR săptămâna trecută și a confirmat stadiul de execuție. V-am spus, știți foarte bine că este o fază a executării lucrărilor după care urmează faza de decontare și de marcare a graficului de execuție. Important este că la Cornișa în acest an s-au efectuat lucrări de 140 de miliarde de lei vechi”, a declarat Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani.
Deși a anunțat că va organiza o zi a porților deschise la Cornișa pentru a arăta cât și cum s-a lucrat acolo și botoșănenilor, primarul Ovidiu Portariuc s-a răzgândit între timp. (G.E.)
CITEȘTE:
 Idee marca Portariuc : Ziua Porților Deschise la …. Cornișa

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare