Acasă > Stiri Botosani > Francis Ford Coppola, internat de urgență într-un spital din Italia

Francis Ford Coppola, internat de urgență într-un spital din Italia

Francis Ford Coppola, internat de urgență într-un spital din Italia

 

Francis Ford Coppola a fost internat într-un spital italian pentru o procedură medicală planificată, relatează The Independent.

Regizorul în vârstă de 86 de ani, cunoscut pentru trilogia Nașul și filme ca Apocalypse Now, se afla în Calabria pentru a prezenta o proiecție a lungmetrajului său de anul trecut, Megalopolis.

Agenția italiană ANSA transmite că regizorul american a intrat în operație dimineața aceasta și că a fost internat la spitalul Tor Vergata din Roma.

Coppola, a cărui soție, Eleanor, a murit în aprilie anul trecut, la vârsta de 87 de ani, a încheiat recent un turneu prin cinematografele din SUA, unde a prezentat personal filmul pe care l-a finanțat și a spus că intenționează să vină cu o versiune nouă a acestuia.

Pelicula în care joacă, printre alții, Adam Driver, Aubrey Plaza și Shia LaBeouf este o fabulă futuristă care trasează paralele între America contemporană și căderea Romei. Criticii au fost împărțiți în privința peliculei, iar Megalopolis a fost un eșec în ceea ce privește încasările.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare