O femeie din Dorohoi a fost condamnată la cinci luni de închisoare cu executare, după ce şi-a neglijat cei doi copii. M. M. a fost acuzată de abandon de familie, după ce, în urma divorţului pronunţat în 2011, nu ar fi achitat soţului, în grija căruia sunt cei doi copii, pensia alimentară la care a fost obligată, Opinia de Dorohoi.
Femeia a fost obligată de magistraţii Judecătoriei Dorohoi să plătească o pensie alimentară de câte 100 de lei pentru fiecare copil, de la data divorţului şi până la vârsta majoratului. Cum aceasta nu a achitat niciun ban, soţul s-a adresat din nou instanţei de judecată. Judecătorii au stabilit că mama are de plătit 5.200 de lei şi a constat că este aptă de muncă şi chiar realizează venituri, însă nu o interesează soarta celor doi minori.
Mai mult decât atât, în motivarea instanţei se arată că aceasta a avut o atitudine indiferentă şi nici în timpul judecării dosarului nu a încercat să îşi repare greşeala.
Femeia a contestat decizia magistraţilor, însă a rămas în forma iniţială după ce a fost judecată atât la Judecătoria Dorohoi, cât şi la Tribunalul Botoşani. Femeii i-a fost respinsă şi o ultimă cale extraordinară de atac formulată la instanţa din Botoşani.
Declarația zilei 29 aprilie 2026
Apr 29, 2026
Apr 29, 2026
Subprefectul Gabriel Galan cu demisia pe masă
Apr 29, 2026