Primăria Suceava a început montarea unor manechine care înfățișează copii la trecerile de pietoni din apropierea școlilor, pentru a atrage atenția șoferilor și a reduce riscul producerii accidentelor rutiere.
Primele două figurine, un băiat și o fetiță, vor fi amplasate la trecerea de pietoni din dreptul Școlii Gimnaziale Nr. 3.
Manechinele sunt viu colorate și poartă ghiozdane în spate, astfel încât să fie ușor observate de conducătorii auto și să le reamintească acestora că trebuie să circule cu prudență în zonele frecventate de elevi, potrivit televiziuneaintermedia.ro
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a declarat că proiectul va fi extins la toate trecerile de pietoni din dreptul unităților de învățământ.
Măsura vine în completarea covoarelor roșii antiderapante, amplasate tot în acest an pentru a crește vizibilitatea trecerilor de pietoni și siguranța elevilor.
Premieră la Botoșani: Prima zonă Kiss & Ride amenajată în fața Colegiului Mihai Eminescu - VIDEO