Ion Caramitru s-a stins din viață duminică, 5 septembrie 2021.
Reprezentanții Memorialului au transmis un comunicat de presă pe care îl redăm mai jos
Revista „Steaua” anunța, în numărul 5-6 din 1964, a patruzecea piesă a lui Mircea Ștefănescu – „EMINESCU”, care avea să fie pusă în scenă în regia lui Sică Alexandrescu, având „în rolurile principale două talente aparţinând «schimbului de mâine»: Eminescu şi Veronica Micle vor fi jucaţi de doi elevi ai Institutului de Teatru: Ion Caramitru şi Valeria Suciu”. Acesta pare a fi primul rol legat de viața și opera eminesciană al actorului Ion Caramitru.
În 1989, la Centenarul morții poetului, la Ateneul Român, Ion Caramitru, acompaniat de pianistul Dan Grigore, a susținut un recital de poezie eminesciană Eminescu... după Eminescu; , iar în 2006, în cadrul Zilelor Eminescu, ediția din iunie, la Botoșani, un recital după un scenariu pe care l-a propus actorul însuși după opera și manuscrisele lui Mihai Eminescu. În același an, de Zilele Eminescu, ediția din ianuarie, a lansat CD-ul Eminescu... după Eminescu, editat în cadrul proiectelor culturale ale Memorialului Ipotești ‒ Centrul Național de Studii Mihai Eminescu. Cinci ani mai târziu, în 2011, a regizat și a susținut, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, în cadrul Zilelor Eminescu (ediția din ianuarie) recitalul Cetăţeni de onoare ai Poeziei. În 2012, a conceput și a susținut, în țară și străinătate – pentru românii din diaspora, spectacolul Dor de Eminescu.
Ion Caramitru a revenit la Botoșani pe 15 iunie 2021 cu un moment eminescian. Memorialul i-a acordat în acea zi Premiul pentru promovarea operei eminesciene.
În Amfiteatrul Laurențiu Ulici al Bibliotecii Naționale de Poezie de la Ipotești, Maestrul Ion Caramitru și-a ținut unul din ultimele spectacole.
Ipoteștiul îi datorează ministrului Ion Caramitru edificarea Memorialului Ipotești ‒ Centrul Național de Studii Mihai Eminescu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bătaie în mijlocul străzii: Botoșănean lovit cu picioarele de trei tineri
Redacția Botoșăneanul
Dec 09, 2024
Bani dați către o instituție din Botoșani, vot în unanimitate la CJ
Oana Sava
Dec 09, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 09, 2024
Începe goana după cumpărături: Direcția Sanitară, avertisment privind carnea de porc
Redacția Botoșăneanul
Dec 09, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile