La scurt timp după lansarea unei petiții Declic prin care se solicită „demiterea de urgență a ministrului Cătălin Predoiu”, inițiativa a strâns peste 11.000 de semnături. Actualul ministru de Interne a fost ministru al Justiției timp de 7 ani, perioadă în care au fost operate modificări legislative importante, inclusiv cele din 2023. Tot el i-a propus în funcții pe actualul șef al DNA, Marius Voineag, și pe procurorul general Alex Florența. Până în prezent, Cătălin Predoiu nu a reacționat public la dezvăluirile din documentarul Recorder.
În prezent, Cătălin Predoiu ocupă funcțiile de vicepremier și ministru al Afacerilor Interne (MAI). Din 2008, el a fost prezent constant în guvernele României, deținând funcția de ministru al Justiției în mai multe perioade.
În 2023, în timpul mandatului său de ministru al Justiției, au fost modificate legile justiției, aspect criticat în documentarul Recorder „Justiție capturată”.
Peste 11.000 de persoane au semnat petiția Declic, susținând că Predoiu „este principalul responsabil politic pentru starea dezastruoasă a sistemului de justiție, fiind cel mai longeviv ministru al Justiției din istoria post-decembristă și principalul susținător al sistemului clientelar care favorizează corupția între sistemul de justiție și cel politic”.
Reacția vine ca urmare a dezvăluirilor din documentarul Recorder „Justiție capturată”.
„Poreclit «colecționarul de tragedii» din cauza complicității Poliției Române și a MAI în numeroase cazuri de femicid, Cătălin Predoiu este considerat responsabil pentru problemele din sistemul de justiție și din cadrul forțelor de ordine”, afirmă semnatarii.
Semnatarii petiției consideră că, atâta timp cât Cătălin Predoiu rămâne în guvern, „nicio reformă care presupune restabilirea încrederii publice în sistemele de justiție sau interne nu poate începe”.
Sursa https://www.hotnews.ro