Jandarmii prezenți peste tot, de la adunări de 10.000 de oameni la meciuri pe stadion – VIDEO 

În anul 2025, prioritatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani a fost asigurarea securității cetățenilor, eforturile fiind orientate spre creșterea eficienței structurilor operative, în concordanță cu obiectivele stabilite prin documentele programatice. 

 

Mii de misiuni într-un an

 

Activitatea instituției a vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică la nivelul întregului județ.

 

„Pe linia ordinii publice, au fost executate 7.314 misiuni, atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri județene cu atribuții în domeniu. Dintre acestea, 350 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice, la care au participat aproximativ 2.500 de jandarmi”, a transmis maior Cristian Lupu, șeful Serviciului Siguranță Publică IJJ Botoșani.  

 

Un număr de 21 de misiuni, cu 261 de efective, au fost desfășurate cu ocazia unor acțiuni de protest. De asemenea, 130 de misiuni, la care au fost angrenate 1.047 de cadre, au vizat manifestări cultural-artistice. 

 

Printre cele mai importante evenimente s-au numărat Zilele municipiului Botoșani, organizate în perioada 9–11 mai 2025, cu o participare estimată la aproximativ 10.000 de persoane în ultima zi, precum și Festivalul de Datini și Obiceiuri de iarnă „Din străbuni, din oameni buni”, desfășurat la 21 decembrie 2025 în municipiul Botoșani, și Festivalul de Datini și Obiceiuri de iarnă organizat la 31 decembrie 2025 în municipiul Dorohoi, fiecare reunind în jur de 8.000 de participanți.

 

Jandarmii și la competiții sportive

 

În domeniul competițiilor sportive au fost executate 51 de misiuni, cu implicarea a 385 de jandarmi. Dintre acestea se remarcă meciul internațional de rugby dintre România și Portugalia, contând pentru Campionatul Mondial de Rugby, Maratonul Nordului Botoșani, cu probe de cros și semi-maraton desfășurate pe străzile municipiului, precum și partida de fotbal dintre FC Botoșani și FC Farul Constanța, din cadrul Cupei României. Totodată, au fost asigurate 72 de misiuni la manifestări comemorative și religioase, 12 la evenimente promoționale sau comerciale și 64 la alte tipuri de acțiuni publice.

 

Un volum important de activitate a fost înregistrat și în context electoral, fiind executate 235 de misiuni de asigurare a ordinii publice, cu participarea a 973 de jandarmi, atât înaintea, cât și pe durata alegerilor pentru Președintele României din anul 2025, precum și a alegerilor locale parțiale organizate în comunele Avrămeni, Coșula și Mihai Eminescu.

 

Potrivit datelor oficiale, pe parcursul anului 2025, la nivelul județului Botoșani nu s-au înregistrat tulburări grave ale ordinii publice care să impună intervenția pentru restabilirea acesteia, ceea ce reflectă menținerea unui climat de siguranță în comunitate.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare