În zilele următoare, jandarmii vor acționa în cooperare cu polițiștii și pompierii botoșăneni.
În ziua de joi, 13 iunie, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani va acționa în vederea desfășurării în siguranță a manifestărilor cultural-artistice și comemorative care vor avea loc pe raza județului.
Jandarmii, în cooperare cu polițiștii și pompierii botoșăneni, vor adopta măsurile necesare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum si pentru prevenirea și stingerea incendiilor la Ziua orașului Darabani, pe stadionul orășenesc din localitate și la activitățile dedicate Zilei Eroilor în Cimitirul Eroilor „Pacea 1" din municipiul Botoșani și Cimitirul Eroilor din municipiul Dorohoi.
În afara acestor misiuni, echipajele de jandarmerie vor acționa, independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, pentru intensificarea măsurilor de ordine publică și vor desfășura acțiuni cu precădere în zonele și arterele intens circulate, urmărind descurajarea persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică sau comit alte fapte antisociale.
Jandarmii recomandă cetățenilor să dea dovadă de înțelegere, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile forțelor de ordine, să supravegheze copiii care îi însoțesc și să acorde o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale.
În cazul în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, solicitați în mod direct intervenția jandarmilor aflați în dispozitivul de misiune sau apelați în cel mai scurt timp numărul unic de urgență 112.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Primar PNL de lângă municipiu, depunere triplă de jurământ cu asistență aleasă - VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024